Ana Maria Popescu, mesaj manifest împotriva ministrul Eduard Novak: „Să luați aurul ăla pe care eu n-am fost în stare să-l iau”

Ana Maria Popescu

Ana Maria Popescu a revenit astăzi în România după ce a cucerit o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Spadasina a fost primită pe Salonul Oficial al Aeroportului „Henri Coandă”, acolo unde a așteptat-o inclusiv ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

Ana Maria Popescu a declarat, sâmbătă, că speră ca argintul obţinut la Tokyo să fie suficient cât să asigure un „buget de bun simţ pentru scrima românească”.

La scurt timp, Eduard Novak, a comentat declarațiile sportivei: „După părerea mea, şi dacă bugetul federaţiei de scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana Maria nu putea să câştige, sau nu câştiga medalia de aur”.

Sosită la București, Ana Maria Popescu, n-a ratat momentul să-l înțepe pe ministru, prezent cu un buchet de flori și o diplomă de merit.

„Mă bucur că după 13 ani am văzut mai puține titluri cu «Brânză a pierdut aurul!». Am citit toate comentariile şi am citit toate declaraţiile din ultimele zile şi am rămas cu acelaşi gust din 2016, de la Rio, înainte să luăm aurul şi nu e OK, oameni buni. Pentru că indiferent dacă ne întoarcem de acolo cu medalii sau fără, noi muncim, la fel şi antrenorii noştri”, și-a început Ana Maria Popescu discursul.

„Am avut sparing parteneri de 43 de ani, care s-au retras din activitate”

„Am în spatele meu patru oameni. Atât am avut la Jocuri. Pe lângă ei, apropo de finanțare, domnule ministru, am avut sparing parteneri de 43 de ani, care s-au retras din activitate pentru că nu mai am alții. Îmi doresc tare mult să ajungeţi dumneavoastră la Tokyo şi să luaţi aurul ăla pe care nu am fost în stare să-l iau. Şi credeam că mă aşteptaţi cu cecul ăla de cinci milioane, dar nu e problemă, mai avem timp să mi-l daţi şi să facem o sală nouă pentru copiii” a spus Ana Maria.

Întrebată dacă se va schimba ceva în următoarea perioadă, Popescu a început să râdă: „Nu se va schimba nimic! Nu s-a schimbat de 25 de ani de când fac eu sport, de ce să se schimbe acum?! Serios! Sunt realistă, dar sunt genul de om care a învățat să muncească foarte mult ca să-și permită să vorbească. Și-acum medalia asta îmi dă apă la moară. Noi am putea să facem mai mult pentru România și cred că asta e o datorie”.

Citeam astăzi undeva, Kosovo are două medalii de aur, Filipine are medalie de aur la Jocurile Olimpice şi România nu are. OK, poate e şi vina naostră, dar e oare doar vina sportivilor şi antrenorilor? Hai să ne gândim puţin la treaba asta

Ana Maria Popescu

„Nu am mai vrut să confirm, nu am vrut să am validarea nimănui”

Ana Maria Popescu a obținut până acum singura medalie a delegației de 101 sportivi de la Jocurile Olimpice.

„Am trecut prin atâtea, a fost atât de greu, dar am demonstrat că se poate, deşi practic asta vreau să se înţeleagă, nu contează culoarea medaliei. Mi-am demonstrat mie, pentru că am spus de la început că vreau să ajung la Tokyo pentru mine, dintr-un egoism pur, mai pur ca ăsta nu cred că există. Nu am mai vrut să confirm, nu am vrut să am validarea nimănui, am vrut să merg acolo să văd dacă sunt în stare să fac ceva pentru mine şi am făcut” a mai spus sportiva de 36 de ani.

A pierdut finala la limită

Ana Maria Popescu a fost învinsă în finală de sportiva chineză Yiwen Sun, scor 11-10, cu tuşa de aur. La Tokyo, Ana a trecut de Tikanah Abdul Rahman, din Singapore, scor 15-10, apoi de sportiva coreeană Sera Song, scor 15-6, în sferturi de Julia Beljajeva, din Estonia, scor 15-8, iar în semifinale de o altă estonă, Katrina Lehis, scor 15-11.

CITEȘTE ȘI » Cotroceni Park. Acord de finanțare de 78 de milioane de euro

Cotroceni Park

Cotroceni Park. Acord de finanțare de 78 de milioane de euro

vaccin

Vaccin Covid-19. În septembrie se poate administra a treia doză!