„Cel mai bun copil din lume”, de Alina Şerban, va fi prezentat la Teatrul Naţional Bucureşti în programul 9G pe 21, 22 şi 23 ianuarie.
„Cel mai bun copil din lume”, un spectacol autobiografic, aflat la granița dintre viață și teatru, dintre trăire și mărturisire, autentic până la a deveni un fragment de realitate, spectacolul Alinei Șerban impresionează publicul de toate vârstele prin invitația la empatie.
Povestea fetei de etnie romă, care descoperă de foarte mică diferențele de rasă, culoare, mediu, dar care reușește să răzbată în viață și să transforme complexele în determinare și motivație are forța unui exercițiu terapeutic.
„Cel mai bun copil din lume” vorbește despre puterea de a obține imposibilul și despre efortul de a face pace cu trecutul și cu propria identitate, cu propria viață, cu mama, cu tata.
„Cel mai bun copil din lume”, pe 21, 22 și 23 ianuarie, de la ora 19:00
„Îmi doresc ca «Cel mai bun copil din lume» să creeze punţi între noi. Scopul meu este să-mi ofer vindecare atât mie însămi, cât şi celorlalţi, iar dacă se poate, să creez schimbare în bine, prin arta mea”, spune Alina Şerban, potrivit unui comunicat.
Spectacolul aduce pe scenă povestea imprevizibilă a unei tinere care pierde tot, dar care se salvează, construindu-şi destinul pe care şi l-a imaginat. Povestea de viaţă a eroinei transcende etnia şi devine sursă de inspiraţie pentru oricine vrea să-şi transforme visul în realitate.
- Regie: Alina Șerban
- Consultant artistic:Andrei Măjeri
- Asistent regie: Vera Surățel
- Consultant dramaturgie: Vera Surățel
- Costume: Cristina Milea
- Decor: Miruna Bălașa
- Coregrafie: Răzvan Rotaru
- Video: Boroka Biro & Cătălin Rugină
- Muzica: Lucas Dario Molina
- Sunet: Ștefan Azaharioaei
- Lumini: Roxana Docan
CITEȘTE ȘI » Ziua naţională a lecturii va avea loc pe 15 februarie