Zona Pipera-Aurel Vlaicu, din nordul Bucureștiului, este în plină dezvoltare, cu multe clădiri de birouri date în folosință sau așteptând să își primească sau să se reîntoarcă chiriașii. Însă odată cu pandemia, mai multe companii au rămas cu spațiile goale și cu angajații trimiși să muncească de acasă.
- Conform Ziarul Financiar, companiile care au cele mai mari spații închiriate din București , judecând după suprafață, sunt: Oracle, HP, Genpact, Raiffeisen Bank şi Vodafone;
- Oracle, unul dintre cei mai mari producători de soft din București, are închiriați 59.300 de metri pătrați de spațiu, în timp ce HP, compania aflată pe locul secund, are 27.000 de metri pătrați;
- Deocamdată, nu se știe care este viitorul pentru zecile de mii de angajați trimiși să lucreze de acasă, în condițiile în care marii jucători iau în calcul un sistem hibrid pentru perioada de după pandemie;
Cum arată topul suprafețelor închiriate în clădiri de birouri din Nordul Bucureștiului
- Oracle – 59.300 metri pătrați;
- HP – 27.000;
- Genpact – 25.250;
- Raiffeisen Bank – 23.000;
- Vodafone – 16.000;
- Orange – 15.100;
- Banca Românească – 15.000;
- Amazon – 13.555;
- Deutsche Bank – 10.200;
- Harman – 10.000.
Pe lângă aceste clădiri de birouri, zona hotelieră a suferit grav
Conform sursei citate, și zona hotelieră din Nordul Capitalei a suferit grav. Abia ridicat lângă Sky Tower, la intersecția dintre bulevardul Dimitrie Pompeiu și strada Gara Herăstrău, Hotelul Courtyard Bucharest Floreasca by Marriott a avut un grad de ocupare de doar 15%.
Gradul mediu de ocupare a fost astfel de 15% în 2020, aceasta fiind, de altfel, media înregistrată în tot Bucureştiul, mai ales pentru principalele zone afectate de pandemie, notează ZF.
În Pipera se află cea mai înaltă clădire din România
E, probabil, și cea mai frumoasă clădire de birouri din București. Aflată în Nord, pe strada Barbu Văcărescu, fix lângă Promenada Mall, Sky Tower poate fi admirată la ieșirea de la „gura” de metrou Aurel Vlaicu.
Are 37 de etaje, iar lifturile rapide, cu o viteză maximă de 6m/s, pot duce vizitatorii de la parter și până la etajul 36 în doar 30 de secunde! Interesant e că Sky Tower are o fundație de 60 de metri și sub nivelul solului! Cum arată TOP 3 cele mai înalte clădiri din București, aici.
Citește și:
Stația de metrou Politehnica și fosilele de 80 de milioane de ani
Monede Bitcoin în valoare de 140 de miliarde de dolari au dispărut de pe piață! Motivul este șocant