„Ora de iarnă”. Ceasurile se dau înapoi cu o oră în noaptea de sâmbătă spre duminică

ora de iarna

România trece duminică oficial la ”ora de iarnă”, ora 4.00 devenind ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de 31 octombrie să fie cea mai lungă din acest an. CFR Călători a anunţat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).

CFR Călători a anunţat că, începând din 31 octombrie, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM. Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

Când se poate renunța la „ora de iarnă”?

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la „ora de iarnă”, măsură care urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.  

Comisia Europeană a realizat, în vara anului 2018, o consultare publică ce a primit 4,6 milioane de răspunsuri, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul oricărei consultări publice organizate de Comisia Europeană. 84 la sută dintre respondenţi au fost în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.

Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie.

Istoric despre trecerea la „ora de iarnă”

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie).

Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.

CITEȘTE ȘI » Podul Mare din Parcul Cișmigiu se reabilitează! Lucrările vor începe în perioada imediat următoare

Parcul Cișmigiu

Podul Mare din Parcul Cișmigiu se reabilitează! Lucrările vor începe în perioada imediat următoare

sens

Atenție șoferi: De vineri se va circula într-un singur sens pe trei străzi secundare din Sectorul 1