Piața Unirii din București, unul dintre cele mai cunoscute locuri din Capitală, este numită astfel datorită Micii Uniri de la 1859.
Pe 24 ianuarie 1959, la 100 de ani de la Unirea înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, între Țara Românească și Moldova, cea mai mare intersecție din București a devenit „Piața Unirii”.
Primarul de atunci, Dumitru Diaconescu, a făcut gestul simbolic de a plasa prima plăcuță cu noul nume: Piața Unirii din București.
Anterior, ea fusese numită Piața 28 martie (în 1948 la această dată au avut loc primele alegeri pentru Marea Adunare Națională), Piața Mare a Bucureștilor (în secolul al XIX-lea), Piața Națiunii (în epoca Marii Uniri de la 1918), Piața 6 septembrie (Regele Mihai a urcat pe tron în această zi, în 1940).
Piața Unirii din București » Halele le-au imitat pe cele din Paris
„Pe la 1830, s-a ridicat piața cea mare a orașului. Pe o parte a Dâmboviței era hala de carne, iar pe partea cealaltă era hala pentru fructe și legume, halele Bibescu. În 1872, un arhitect francez, după modelul halelor metalice de la Paris, a ridicat halele metalice de la București, care erau un adevărat monument de arhitectură industrială”, a explicat istoricul Răzvan Theodorescu.
În conștiința bucureștenilor, imaginea Pieței Unirii era inseparabil legată de dealul și Biserica Patriarhiei, de halele și piața de legume, de Biserica Sf. Ioan-Nou. Fotografia din 1926 (sus) arată o mare parte a Pieței, dominată de uriașul complex de hale. Vederea este dinspre Calea Călărași, iar drumul larg ce se vede este Bulevardul Regina Maria, aflat în prelungire.
Inițial, era formată din numeroase hale, care au fost comprimate într-una singură în anii ’30, Hala Unirii. Tot atunci a început și proiectul celebrelor fântâni. Magazinul Unirea a fost înființat în 1976. Au urmat demolări și construcții de blocuri, inspirate de arhitectura regimurilor totalitare din fostul bloc socialist, cu precădere China și Coreea de Nord, vizitate de Ceaușescu în 1970.
În anii regimului comunist, actualul bulevard al Unirii s-a numit Victoria Socialismului.
Bulevardul de mari dimensiuni reprezenta axul longitudinal al proiectului noului Centru Civic, demarat după Cutremurul din 1977, sub pretextul reconstruirii și reparării daunelor cauzate de seism în București. Plecând de la ideea remedierii pagubelor produse de cutremur, proiectul noului Centru Civic a fost folosit de regimul Nicolae Ceaușescu pentru a disipa influențele pe care le exercita centrul vechi, istoric al Bucureștiului asupra mediului citadin.
Piața Unirii din București » Zonă comercială importantă de-a lungul timpului
Tot în Piața Unirii se afla și Spitalul Brâncovenesc, fondat de Doamna Safta Brâncoveanu, în 1835, monument care nu mai poate fi văzut astăzi, întrucât nimeni nu s-a zbătut pentru a-l păstra. Piața nu semăna deloc cu ceea ce este astăzi, fiind mult mai deschisă, mai aerisită. Din ea se putea vedea biserica Domnita Balașa. Lângă se afla cartierul evreiesc, ce se continua pe Calea Călărașilor. Totuși, zona de astăzi Piața Națiunii, altădată Piața Bibescu-Vodă, era unul dintre cele mai importante noduri comerciale din București, dar, în timp, shoppingul le-a luat locul alimentelor vândute aici.
Vedere din Piaţa Sf. Gheorghe către Piaţa Unirii, în jurul anului 1955 (sus). Bulevardul este recent terminat. Pentru a fi construit, s-a demolat o întreagă reţea de străduţe (precum str. Bazaca), în timp ce altele au fost secţionate, precum Calea Moşilor şi Şerban Vodă, care porneau din Piaţa Sf Anton, Lipscani, care pornea din faţa bisericii Sf. Gheorghe, Bărăţiei, care se intersecta cu Lipscani în zona pasajului de azi. Blocurile din estul Pieţii Sf. Anton nu se construiseră, nici Magazinul Cocor.
Hala Mare, ultima demolată dar şi cea mai veche, a fost prima construită. Nucleul viitoarei Pieţe a Unirii, ca piaţă comercială, a fost Piaţa Mare, ulterior Piaţa Ghica, fondată în vremea Regulamentului Organic (1831-1832), peste râu de Hanul lui Manuc. La vremea aceea, cursul Dâmboviţei trecea pe sub zidurile sudice ale hanului. În vremea lui Cuza se construieşte Hala Mare (Centrala, Ghica) în scopul comercializării cărnii. Este angajată firma unui antreprenor francez, Alfred Godillot, iar ca model au fost luate halele din Paris.
Hala se va construi în imediata apropiere a vechii Primării, chiar pe locul primei Pieţe Mari. La vremea ei era cea mai mare construcţie din Capitală şi costase 1.500.000 franci. Va fi terminată la 1872. Ulterior, în apropiere, se mai construiesc câteva hale. Cea de peşte în 1887, dotată cu bazine pentru păstrarea peştelui viu. Alături, având un plan semicircular, se construieşte, în 1899, hala de păsări. Se vor mai construi în această perioadă o hală de fructe (1883), o fabrică de gheaţă, diverse alte pavilioane pentru vânzarea zarzavaturilor şi brânzeturilor. Ansamblul va fi numit Halele Centrale. În Piața Sf. Anton se va mai construi în 1885 o hală de flori, demolată în anii ’60.
Citește și » Cum a fost sărbătorită în București Unirea Principatelor Române
