Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după ședința cu premierul interimar Florin Cîțu și mai mulț oficiali din domeniul sănătății, că de luni vom avea noi restricții și carantină de noapte pentru nevaccinați, iar elevii intră în vacanță.
- Am discutat despre vaccinare, școli și restricții. Vreau să fiu clar din capul locului: dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluţie este vaccinarea.
- Vaccinarea opreşte pandemia. Știu că sunt mulţi care vă spun că nu e aşa, dar în vestul Europei, unde s-au vaccinat 80%, pandemia nu mai are efect.
- Şcolile sunt puternic afectate, este evident, prin elevi şi prin personal, profesori, care se îmbolnăvesc. În mod normal, de luni ar fi vacanţă pentru cei mici. S-a decis astăzi ca această vacanţă să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci şi pentru gimnaziu şi liceu, pentru două săptămâni.
- Este regretabil, dar trebuie să instituim restricţii care intră în vigoare de luni. Guvernul va hotărî concret ce restricţii intră în vigoare, după ce experţii în materie vor stabili aceste norme şi le vor transpune juridic.
- Începând cu luni, masca va devein obligatorie peste tot, şi în interior şi în exterior, şi în târguri şi la cinema, şi dacă vă plimbaţi pe stradă, este obligatoriu să aveţi mască.
- Va fi restricționată circulația noaptea, excepție făcând ce vaccinați și cei care, cu legitimație de serviciu, au o treabă legitimă de rezolvat.
- În timpul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis numai cu certificatul verde, iar cei nevaccinați, din păcate, vor avea o sumedenie de restricții.
Măsuri de respectat până la noi restricții
- Carantină de noapte între 20:00 și 5:00 pentru persoanele nevaccinate. Cei vaccinați sau trecuți prin boală nu au nevoie de declarație;
- Restaurante și cinematografe deschise la jumătate din capacitate pentru vaccinați și trecuți prin boală;
- Evenimente private (nunți, botezuri) la jumatate din capacitate (cel mult 200 de persoane), pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
- Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă;
- Săli de sport deschise la jumatate din capacitate pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
- activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună și sunt vaccinate sau trecute prin boală;
- Magazinele se închid la ora 22:00.
CITEȘTE ȘI » Tichete de masă pentru cetățenii vaccinați în centrele din Sectorul 6