Teatrul Muzical Ambasadorii prezintă două dintre cele mai de succes spectacole din repertoriu

Teatrul Muzical Ambasadorii

Teatrul Muzical Ambasadorii este invitat să participe la Promenada Operei, eveniment de tradiție ajuns la cea de-a XI-a ediție, cu două spectacole, sâmbătă, 4 septembrie, începând cu ora 19:00, în cadrul programului “Opera și invitații săi”, ce aduce un omagiu marilor personalități ale universului muzical românesc și nu numai.

Primul spectacol Teatrul Muzical Ambasadorii ce va fi prezentat în cadrul acestui eveniment cultural unic este La Piață”, un balet antrenant și plin de viață, în regia și coregrafia lui Valentin Stoica și scenografia Vioricăi Petrovici. Ilustrația muzicală este semnată de Viorel Andrinoiu.

La pian: Andrei Ștefan Racu. Montarea pornește de la primul balet românesc, creat în 1928 de celebrul compozitor Mihail Jora, personalitate complexă a școlii muzicale românești din secolul XX, de la a cărui naștere s-au sărbătorit recent 130 de ani.

Teatrul Muzical Ambasadorii, spectacol garantat

Spectacolul celor de la Teatrul Muzical Ambasadorii aduce în prim-plan lumea pestriță a unui târg din Bucureștiul perioadei interbelice, pe fundalul căruia se derulează o frumoasă poveste de dragoste. Pentru a spori verva și culoarea specifică acestui spațiu, echipa artistică aduce în scenă, ca noutate, acrobații și elemente de circ.

Cel de-al doilea spectacol ce va fi susținut de artiștii Teatrului Muzical Ambasadorii la Promenada Operei este „Figaro Style”, adaptare pentru copii după opera Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini. Povestea îl readuce în lumina reflectoarelor pe Figaro, bărbierul plin de umor, iubit de un întreg oraș, care conferă farmec poveștii de dragoste dintre neliniștitul Conte Almaviva și încântătoarea Rosina.

https://www.facebook.com/watch/?v=270162384880940

Dan Tudor, regizor de succes al genului comic, îmbină în această producție o capodoperă muzicală cu una teatrală într-o viziune modernă, ștergând limitele dintre cele două genuri printr-o neașteptată reinterpretare. Scenografia spectacolului este creația Vioricăi Petrovici. Adaptarea muzicală este semnată de Ciprian Teodorașcu. La pian: Andrei Ștefan Racu.

La 100 de ani de la instituționalizare, Opera Națională București prezintă publicului o altfel de Promenada Operei, transformând evenimentul de tradiție într-un veritabil festival, în cadrul căruia vor performa peste 600 de artiști, ce vor oferi publicului peste 2700 de minute de muzică și spectacol.

Teatrul Muzical Ambasadorii. Trei zone au fost special create pe esplanada din fața Operei Naționale București pentru iubitorii de artă lirică: scena (cu acces condiționat de pass/abonament), zona de food court și zona de terapie prin artă, relaxare culturală, amenajată cu hamace, pufuri și pavilioane.

Biletele pentru Teatrul Muzical Ambasadorii au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe tickets.operanb.ro și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

CITEȘTE ȘI » Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș gata de show în Herăstrău

Taraful Rutenilor

Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș gata de show în Herăstrău

Pelicula Fiesta

Pelicula Fiesta – film, dans și muzică pe 11 și 12 septembrie, la Verde Stop Arena