În sfârșit vom avea tramvaie noi în București! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de oficialii companiei Astra Vagoane Călători din Arad.
În cel mai scurt timp urmează să semneze contractul pentru 100 de tramvaie noi în București de 36 metri, moment de la care vor curge termenele pentru livrarea primelor unități Imperio. Pe lângă cele 100 de tramvaie noi în București, de 36 de metri lungime cumpărate de Primăria Capitalei, Societatea de Transport Bucureşti (STB) mai cumpără 40 de tramvaie noi de 18 metri lungime.
36 de metri vor avea tramvaiele noi în București
Conform celor de la economica.net, contractul include, de asemenea, piesele de schimb, consumabilele, serviciile de punere în funcţiune, servicii de întreţinere, service şi remedierea defecţiunilor pe perioada garanţiei. Totodată, câştigătorul va asigura şi şcolarizarea personalului care va opera tramvaiele.
Modelul „Imperio București” va avea o lungime de 36 de metri, 6 uși duble de acces și ar urma să fie fabricat în 100 de exemplare pentru a circula pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 și 55
Avem așadar tramvaie noi în București, iar designul pentru „custom-made” propus de ASTRA pentru Capitală este deosebit de restul tramvaielor Imperio care se livrează în acest moment la Cluj, Oradea și Arad, iar în viitor și la Galați.
Tramvaie noi în București: achiziție cu procese și scandal
Curtea de Apel București (CAB) a admis o cerere a Astra Vagoane Călători Arad, care obligă Primăria Capitalei să pună în executare o decizie a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) de la finele anului 2019, când instituția a anulat decizia de atribuire a unui contract pentru livrarea a 100 tramvaie, estimat la 845,68 milioane de lei. Primăria Capitalei stabilise câștigătoare oferta turcilor de la Durmazlar, după cum notează cei de la profit.ro.
Ce planuri are Nicușor Dan în București?
Nicușor Dan are planuri seriase după ce i-a luat locul Gabrielei Firea. Un alt proiect care ar urma să fie dezvoltat din fonduri europene este cel privind reabilitarea liniilor de tramvai din Capitală.
„Dacă cumva nu o să facem şinele de tramvai să trebuiască să dăm banii europeni pe care i-am luat pe tramvaie, ceea ce o să fie dureros. Pe această chestiune este semnat contractul în 2018”, a mai afirmat Nicuşor Dan.
Tramvaie noi și în Cluj-Napoca
Primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că primele patru tramvaie dintre cele 24 comandate companiei Astra au intrat în circulație. Primăria Cluj- Napoca a semnat în 2018 un contract cadru pentru 24 noi tramvaie cu SC Astra Vagoane Călători SA din Arad – proiect cu finanțare europeană. Conform oficialilor din primăria Cluj-Napoca, acestea vor continua să fie livrate succesiv, până la finalul anului următor.
Astra Vagoane Călători, companie controlată de Valer Blidar, a mai câştigat contracte pentru livrarea de tramvaie și în Oradea (20 unități), Galaţi (18 unități) şi Arad (38 unități). Există, desigur, și contractul pentru 100 de tramvaie pe care compania arădeană susține că l-a câștigat, însă o situație clară în acest sens nu este, deocamdată, cunoscută.
Citește și » Nicușor Dan promite că rezolvă problema traficului din București în doi ani