Curaj, responsabilitate și încredere. Asta ne-a transmis tuturor, astăzi, doamna Zoea Baltag, cea mai în vârstă persoană vaccinată, care s-a vaccinat până astăzi împotriva COVID -19.
La 104 ani, distinsa doamnă a fost imunizată cu cea de-a doua doză de vaccin, la centrul de vaccinare amenajat de Primăria Sectorului 4 la Palatul Național al Copiilor.
Însoțită de o nepoată și unul dintre strănepoți, care a ținut-o în permanență de mână și care părea că îi dădea din puterea tinereții lui, doamna Zoea a venit la ora programată, la centrul de vaccinare, unde a fost întâmpinată de medicul coordonator.
Zoea Baltag, cea mai în vârstă persoană vaccinată
Foarte comunicativă și afișând o dispoziție bună, aceasta a trecut fără probleme de zona de triaj, după care a fost imunizată cu cea de-a doua doză a vaccinului, într-unul dintre cele nouă puncte de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor.
După administrarea serului, femeia a rămas 15 minute în zona de post vaccinare, sub atenta supraveghere a medicilor care au monitorizat-o îndeaproape. La fel ca după administrarea primei doze, doamna Zoea nu a avut nicio reacție adversă, ba chiar și-a păstrat buna dispoziție.
”Nepoata mea, care este medic, m-a sfătuit să mă vaccinez, pentru că numai prin vaccin putem scăpa de această boală. Până acum nu am putut fi alături de nepoții mei. Acum suntem toți vaccinați și putem petrece sărbătorile împreună. Mă simt bine după vaccin, nu am simțit nicio durere și le mulțumesc medicilor de aici”
Zoea Baltag, cea mai în vârstă persoană vaccinată
Alături de venerabila doamnă a fost și viceprimarul Sectorului 4. Robert Florea a ținut să îi ofere acesteia un buchet de flori și o distincție pentru exemplul dat nouă tuturor.
La centrul de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor funcționează nouă puncte de vaccinare, la care sunt programate zilnic, pentru imunizare, 540 de persoane, urmând ca numărul acestora să crească după suplimentarea cabinetelor cu încă șase puncte de vaccinare, începând cu jumătatea lunii aprilie.
CITEȘTE ȘI » Primăria Sectorului 4 a deschis cel de-al treilea centru de vaccinare împotriva Covid-19