Pelerinajul de Sf. Dumitru va fi interzis în acest an din pricina COVID 19, iar Patriarhia Română a reacționat imediat la decizia autorităților.
Patriarhia acuză lipsa dialogului interinstituțional, susținând că Biserica Ortodoxă Română ar fi trebuit consultată înainte de luarea unor deciziil care afectează libertatea religioasă a ortodocșilor.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, este cel care a reacționat public la decizia premierului Ludovic Orban privind restricțiile de la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou.
Comunicatul Patriarhiei despre pelerinajul de Sf. Dumitru
Exercițiile negative de imaginație la cel mai înalt nivel referitoare la comportamentul oamenilor credincioși (declarați aprioric suspecți), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităților) și la importanța prezenței și manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare.
Lipsa dialogului interinstituțional, a cooptării în reflecția asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie și temporară, a unor libertăți fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experți în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului și sănătății publice, denunță un excesiv superior dispreț față de realitate socială imediată. Aceasta e mult mai complexă decât le pare celor ce cred că poate fi oricând și cu orice consecințe modificată. Organismul comunitar funcționează firesc doar în stare de echilibru izvorât din discernământ și dialog pentru care Biserica pledează permanent. Ca și pentru respectarea tuturor regulilor de natură sanitară ce se impun acum.
Aroganța, autarhismul decizional și solipsismul moral nu au onorat și nu vor onora niciodată pe nimeni.
Pelerinajul organizat riguros, în condiții excepționale de respectare a unor reguli aplicate drastic și a căror încălcare (acum imaginară) poate fi sancționată oricând de autorități, este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertății religioase responsabile, ci, în actualul context, și o formă benefică de încredere și de respect față de majoritatea oamenilor cuminți și credincioși ai acestei țări”
Premierul Ludovic Orban a anunțat că, la fel cum s-a întâmplat cu pelerinajul Sf. Parascheva, de la Iași, și pelerinajul de Sf. Dumitru, din București, va fi interzis. De fapt, limitat, în sensul că a pelerinaj pot participa doar bucureștenii, nu si credincioșii din alte localități.
Sfântul Dimitrie cel Nou este considerat Ocrotitorul Capitalei.
Sunt un om credincios și respect biserica. Dar foarte mulți din credincioșii care participă la aceste pelerinaje sunt oameni în vârstă, care sunt expuși unor riscuri foarte mari. E foarte greu de asigurat condițiile de distanțare fizică și de protejare a persoanelor. Îi rog pe credincioși să înțeleagă că nu facem decât să le protejăm sănătatea
Ludovid Orban, prim-ministru