Primăria Capitalei anunţă că a început expertizarea clădirilor cu risc seismic din Bucureşti

Primăria Capitalei

Primăria Capitalei anunţă că a început, prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, un amplu program de expertizare tehnică pentru 200 de clădiri, care totalizează aproximativ 500.000 de metri pătraţi.

„Am lansat, prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, un program care prevede expertizarea a peste 200 de clădiri, iar activitatea a început deja cu primele cinci dintre ele. Vom începe în curând expertizarea altor 20 de clădiri, majoritatea din centrul Capitalei, dar şi din Berceni sau Militari.

Expertizarea e primul pas în consolidarea imobilelor, fiind urmată apoi – în funcţie de rezultate – de proiectarea pentru lucrările de consolidare”, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, citat într-un comunicat de presă emis de Primăria Capitalei.

Conform celor de la Primăria Capitalei, în prezent, 736 de clădiri din Capitală sunt încadrate în clasele l şi ll de risc seismic.

Dintre acestea, 363, majoritatea în zona centrală, sunt încadrate în clasa l de risc seismic, iar 373 sunt încadrate în clasa a ll-a de risc seismic, ceea ce înseamnă că pot suferi degradări structurale majore în cazul unui cutremur puternic.

De ani de zile Primăria Capitalei nu s-a mai implicat activi în ceea ce privește reconsolidarea clădirilor.

Primăria Capitalei anunță imobilele la care vor începe lucrări de expertizare tehnică:

  • pe bd. Gheorghe Magheru nr. 2-4
  • str. General Gheorghe Manu nr. 12
  • str. Tunari nr. 6
  • str. Corbeni nr. 35
  • str. Spătarului nr. 17bis
  • bd. Mihail Kogălniceanu nr. 14
  • intrarea Vasile Păun nr. 1
  • str. Domniţa Anastasia nr. 15
  • str. Popa Tatu nr. 78
  • Calea Moşilor nr. 126
  • Calea Moşilor nr. 80
  • Intrarea Vasile Păun nr. 2
  • şos. Mihai Bravu nr. 147-169
  • bd Alexandru Obregia nr. 27
  • str. Dragos Mladinovici BL R11, SC 1 si 2
  • str. Dragos Mladinovici BL R11, SC 3 şi 4
  • str. Ion Maiorescu nr. 7
  • str. Floare Rosie nr. 7
  • str. Băiculeşti nr. 19
  • Aleea Vergului nr.4

Cel mai mare cutremur pe 4 martie 1977

La ora 21.22, se împlinesc 45 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, în care au murit peste 1.500 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în Bucureşti. Alţi aproximativ 11.300 au fost răniţi. Conform datelor oficiale, acum, în Bucureşti sunt consemnate 363 de clădiri aflate în clasa l de risc seismic şi 373 încadrate în clasa a ll-a de risc seismic.

Bilanțul victimelor a fost impresionant. S-au înregistrat 1.578 de morți, din care 1.424 în București, adică 90 la sută din total. Numărul persoanelor accidentate la aceeași dată a fost de 11.321, din care 7.598 în Capitală.

CITEȘTE ȘI » Metrorex a semnat contractul pentru lotul 1 din Magistrala 6, respectiv sectorul 1 Mai – Tokyo

Arena Națională

Arena Națională găzduiește un concert caritabil pentru Ucraina! Evenimentul are loc pe 12 martie

senzori

Senzori de măsurare a calității aerului în școlile din Sectorul 1