Vaccinare în sectorul 5: Cele mai puține centre și niciun fel de informații pentru cetățeni

Vaccinare în sectorul 5

Vaccinare în sectorul 5. Persoanele incluse în a doua etapă de vaccinare anti-Covid – cele de peste 65 de ani, cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domenii esențiale – se vor putea programa pentru vaccinare începând de vineri, 15 ianuarie, de la ora 15:00.

Ocupat cu alte probleme, edilul Cristian Popescu Piedone nu a vorbit absolut deloc în ultima perioadă despre centrele de vaccinare în sectorul 5. Acesta a preferat să continue să demanște problemele din mandatul vechiului primar sau să facă controale în depozitele Economat. În ceea ce privește centrele de vaccinare în sectorul 5 nu a discutat nimic.

Până la această oră, centrele de vaccinare în sectorul 5 se organizează, în trei centre de vaccinare:

  • Spitalul Universitar de Urgenta București
  • Institutul National de Expertiza si Recuperare a Capacitatii de Munca – Soseaua Panduri
  • Liberty Center Mall ar putea sa fie unul dintre centrele de vaccinare în sectorul 5, dar înca nu s-a stabilit exact.
Cristian Popescu Piedone - rezultate alegeri sector 5

Cum se fac programări pentru vaccinare în sectorul 5

  • Coordonatorul campanie naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat că platforma online unde se pot înscrie românii care se încadrează în etapa a doua a campaniei de vaccinare va fi disponibilă vineri, de la ora 15:00.
  • Această platformă de programare este https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login
  • „Modalitatea de programare se poate face prin medicul de familie, indvidual sau prin call center. O altă modalitate este prin direcția de asistență socială din primării sau prin aparținători care pot înscrie până la maximum 10 persoane. Pentru cei cu boli cronice, programarea se face prin medicul de familie. Dacă nu are medic de familie se poate face prin call center, sau pe pagina web. Pentru persoanele care deservesc activitățile esențiale programarea se face prin angajator”, a adăugat medicul Gheorghiță, conform digi24.ro;
  • Vaccinarea începe de vineri în centrele medico-sociale, iar celelalte categorii de persoane care se pot înscrie de vineri pentru vaccin vor fi programate începând de luni, 18 ianuarie.

Lista completă a bolilor cronice stabilite pentru etapa a doua a campaniei de vaccinare împotriva COVID

  • diabet zaharat
  • obezitate
  • alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • afecțiuni cardiovasculare
  • afecțiuni renale
  • afecțiuni oncologice
  • afecțiuni pulmonare
  • afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • afecțiuni hepatice moderate/severe
  • afecțiuni autoimune

Cine sunt lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, care se vor putea vaccina în etapa 2

  • Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (Parlament, Administrația Prezidențială, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital:
    • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
    • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
    • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
    • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
    • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
    • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
    • Transport de persoane și mărfuri;
    • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
    • Comunicații (Serviciul de Telecomunicații Speciale, radio și televiziune naționale);
  • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

CITEȘTE ȘI »

Vaccinare în sectorul 1: Romexpo, cel mai mare centru din România, cu 64 de puncte de vaccinare

Vaccinare în sectorul 2: Arena Națională și Circul Metropolitan își deschid porțile

Vaccinare în sectorul 3: Cele mai importante spitale din București vaccinează doritorii

Vaccinare în sectorul 4: 29 de puncte în City-Mall, Mall Grand Arena și Mall Sun Plaza

Vaccinare în sectorul 6: Mai multe clinici private intră în etapa de vaccinare

Vaccinare în sectorul 4

Vaccinare în sectorul 4: 29 de puncte în City-Mall, Mall Grand Arena și Mall Sun Plaza

Vaccinare în sectorul 6

Vaccinare în sectorul 6: Mai multe clinici private intră în faza a doua