Ca în fiecare an, de 22 aprilie, Primăria Sectorului 4, prin S.C. Totul VERDE SA, a marcat ziua Pământului printr-o amplă acțiune de igienizare a sudului Capitalei!
Anul acesta, de ziua Pământului, a fost aleasă zona Parcului Natural Delta Văcărești. Salariații societății, împreună cu voluntari de la Asociația Alianță Pentru Pădure și de la Asociația Studenților Geografi de la Universitatea București, au strâns zeci de saci cu gunoaie, încercând să nu deranjeze viețuitoarele sălbatice care constituie fauna din areal.
Echipa comună a acționat la curățarea mediului, în cadrul proiectului intitulat GeoEco. Un proiect care își propune să reamintească importanța conservării mediului și impactul pe care îl are acesta asupra societății. Anul acesta, se împlinesc 51 de ani de când se celebrează Ziua Pământului, iar astfel de manifestări ar trebui extinse prin acțiuni zilnice cu scopul de a ocroti planeta.
Ziua Pământului, marcată și de președintele României
Astăzi, Ziua Pământului este recunoscută pe scară largă și este marcată de peste un miliard de oameni, în fiecare an, ca zi de acțiune pentru a schimba comportamentul uman și a crea schimbări de politici globale, naționale și locale. Lupta pentru un mediu curat continuă într-un ritm accelerat, pe măsură ce modificările climatice devin din ce în ce mai evidente.
Gunoaiele strânse de către participanți au fost triate, iar la sfârșitul acțiunii, cu ajutorul logisticii puse la dispoziție de către Totul Verde, s-a trecut la reciclare și la depozitarea acestora în zonele special amenajate.
”Este extrem de important să înțelegem că, doar împreună, putem salva Planeta Pământ și să avem un viitor mai curat și mai verde”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Declarațiile de presă susținute de Klaus Iohannis, de Ziua Pământului
- Zona aceasta a apărut mai degrabă întâmplător, a fost descoperită de câțiva entuziaști, care au înființat o asociație, și profit de această ocazie să îi felicit pe acei entuziaști pe care i-am întâlnit astăzi aici și pe ceilalți membri din asociație, rangerii cu care am vorbit, fiindcă se ocupă de această zonă.
- A devenit o zonă foarte cunoscută în București și în toată țara. Parcul Natural Văcărești este un parc „sălbatic”, este o zonă unde oricine dorește să ia contact cu natura poate să o facă foarte ușor.
- Acest tip de parc „sălbatic” există de foarte mult în foarte multe orașe din lume. La noi încă este o zonă puțin explorată și de aceea mă bucur că exemplul Parcului Natural Văcărești merge mai departe.
- Știu că există un interes în mai multe municipii de a înființa astfel de parcuri, în zone în care se pretează, în oraș sau în imediata apropiere a orașului.
- Pentru a sublinia importanța unui astfel de parc, a acestui parc și a conceptului, voi acorda protecția mea și Înaltul Patronaj acestui parc. Sper ca exemplul să fie unul pozitiv și să avem din ce în ce mai multe zone verzi și de acest tip, zone cvasi-sălbatice.
- Avem, practic, în toate orașele mari din România un deficit de zonă verde. Avem nenumărate blocuri, alei betonate, foarte puține zone verzi și în ultimele decenii s-a studiat și s-a găsit că ele sunt vitale pentru o comunitate echilibrată. În acest sens, am discutat și împreună cu domnul ministru, împreună cu asociația, cu cei interesați de aici.
- Cred că trebuie să intervenim un pic și pe legislație, trebuie să dăm mai multă atenție acestei zone și cred că toată lumea își dă seama că asta este de fapt o mică parte dintr-o atenție pe care trebuie să o dăm mediului și naturii, ca să trăim cu toții într-o zonă mai plăcută, mai sănătoasă și mai bună pentru generațiile care vin.

CITEȘTE ȘI » Care sunt cele mai importante beneficii pe care le ai când comanzi cărți online