9 tone de articole pirotehnice au fost ridicate de polițiștii Capitalei în două luni

articole pirotehnice

Ultima recoltă de articole pirotehnice confiscate? Peste 400 de kilograme de articole pirotehnice au fost găsite și ridicate în vederea confiscării cu câteva ore înainte de noaptea din ani.

Astfel, au fost întocmite 24 de dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. În total, aproximativ 9 tone de articole pirotehnice au fost ridicate de polițistii Capitalei de la finalul lunii noiembrie până în prezent.

„Vă recomandăm să nu achiziționați materiale pirotehnice de la persoane neautorizate și să sesizați orice încălcare a legii prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție!”

mesajul autorităților

În perioada sărbătorilor de iarnă polițiștii Capitalei au intensificat activitățile în ceea ce privește identificarea și combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale, care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.

articole pirotehnice2

„Vă informăm că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii”, mai spun reprezentații legii.

Sute de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate și în sectorul 2

Chiar dacă controalele s-au intersificat au fost persoane pe care nu le-a interesat acest aspect. Un bărbat şi o femeie care vindeau fără drept articole pirotehnice, în Sectorul 4, respectiv în Sectorul 2 din Bucureşti, au fost prinşi în flagrant, luni, de poliţişti. Oamenii legii au ridicat, pentru cercetări, 220 de kilograme de astfel de articole, de la cele două persoane.

Poliţia Capitalei a anunţat că, luni, poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Capitalei au prins în flagrant delict, pe o stradă din Sectorul 4, un bărbat care vindea articole pirotehnice fără drept. Poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 70 de kilograme de articole din categoriile F2 şi F3.

În Sectorul 2, poliţiştii bucureşteni au prins în flagrant o femeie care oferea articole interzise spre vânzare din porbagajul unui autoturism. În acest caz, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 150 de kilograme din categoriile F2 şi F3.

CITEȘTE ȘI » CFR Călători lansează ”Trenurile Zăpezii 2021”, din 4 ianuarie până pe 28 februarie 2021

editura Humanitas

Care au fost cele mai vândute cărți în 2020 la editura Humanitas

urgență

În noaptea de Revelion, la numărul unic de urgență 112 au fost sesizate 3.598 de evenimente