Măsura de carantină zonală pentru Bragadiru, Chiajna, Corbeanca, Dobroeşti, Otopeni şi Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, a fost prelungită cu încă o săptămână, începând de vineri seara.
Potrivit Prefecturii Ilfov, în urma emiterii ordinelor şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat dr. Raed Arafat, începând din 1 ianuarie, ora 22:00, măsura de carantină zonală se prelungeşte pentru o perioadă de 7 zile
„Prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru cele două localităţi ilfovene a fost propusă ca urmare a analizelor de risc zonă focar întocmite de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov şi a avizelor emise de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Incidenţa cumulată a cazurilor la nivelul localităţilor judeţului Ilfov, la data de 1 ianuarie, pentru perioada 18-31 decembrie, este de 6,64 la mia de locuitori, în Bragadiru, şi de 4,82, în Chiajna.
Mogoșoaia iese din carantină
În schimb, în urma evaluării analizei de risc a comunităţii din comuna Mogoşoaia, înaintată de DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, a fost avizată ridicarea carantinei zonale pentru comuna Mogoşoaia, începând din 2 ianuarie, ora 22.00.
„Aducem în atenţia cetăţenilor, operatorilor economici şi instituţiilor publice faptul că, potrivit prevederilor art. 3 din Hotărârea CJSU Ilfov nr. 81/18.12.2020, de la momentul încetării aplicabilităţii măsurii de carantinare zonală, în comuna Mogoşoaia devin aplicabile prevederile art. 1 şi art. 2 din aceeaşi hotărâre”, a transmis Prefectura Ilfov.
Situația la zi a cazurilor de Covid-19
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat vineri 3.938 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 74 de persoane au murit, numărul total al deceselor fiind 15.841 de la debutul pandemiei. La ATI sunt internaţi 1.111 de pacienţi.
”Până astăzi, 1 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 636.201 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 566.365 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.938 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv„, transmit autorităţile.
Pe teritoriul României, 32.102 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.007 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 48.264 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 55 de persoane.