Spectacolul „Copilăria lui Beethoven”, difuzat online de Teatrul Odeon

Copilăria lui Beethoven

Spectacolul „Copilăria lui Beethoven” va fi difuzat online de Teatrul Odeon, pe 17 decembrie, când se împlinesc 250 de ani de la naşterea compozitorului german.

Spectacolul regizat de Monica Ciută după scenariul lui Emanuel Ciocu va fi difuzat începând cu ora 11:00 şi va fi disponibil timp de 48 de ore, pe pagina de Facebook şi pe canalul de YouTube ale Teatrului Odeon.

Cui se adresează „Copilăria lui Beethoven”

“Vorbim despre un proiect de educaţie prin şi pentru muzică adresat copiilor între 4 şi 10 ani, este cel de-al şaptelea spectacol din seria Clasic e Fantastic – Copilăria marilor muzicieni”, spun reprezentanții teatrului.

copilaria lui beethoven 1

Spectacolul invită copiii şi părinţii să viziteze timp de o oră Germania secolului XVIII, un bun prilej de a-l cunoaşte pe micul Ludwig van Beethoven. Spectacolul prezintă povestea celui care a îmbogăţit tezaurul universal al muzicii clasice atât prin marile simfonii, prin sonatele şi concertele sale pentru vioară şi pian, cât şi printr-un nou procedeu tehnic muzical: variaţiunea pe temă dată.

Distribuţia este alcătuită din Filip Ristovski, Alexandra Badea, Monica Ciută, Valeria Cristea (în rolul Beethoven), Irina Sârbu şi Alexandru Unguru. Concepţia păpuşilor aparţine Aureliei Bădulescu, iar decorul şi costumele au fost realizate de Sânziana Tarţa.

Distribuția spectacolului „Copilăria lui Beethoven”

  • Povestitorul Sol – Filip Ristovski
  • Sică – Alexandra Badea
  • Lola – Monica Ciută
  • Ludwig van Beethoven – Valeria Cristea
  • Rică – Irina Sârbu
  • Johann van Beethoven – Alexandru Unguru
  • Pianista: Raluca Ouatu
  • Violonista: Monica Buștean
  • Concepția păpușilor: Aurelia Bădulescu
  • Decorul și costumele: Sânziana Tarța
  • Regia: Monica Ciută
  • Scenariul: Emanuel Ciocu
  • Consultant de specialitate: Cristina Sârbu
  • Editare video: Dan Laurențiu Ciurea

Citește și » Câte stele sunt pe cer? Și câte galaxii sunt în Univers? Un telescop din Australia a surprins 3 milioane de galaxii în doar 300 de ore

Participarea la sărbătorile religioase acceptată de instanță, chiar și în pandemie

MApN

MApN: “600 de militari, puşi la dispoziţia Direcţiilor de Sănătate Publică”