Festivalul Internațional de film KINOdiseea aduce la București cele mai premiate filme

KINOdiseea

Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr, KINOdiseea, va avea loc la București, între 24 și 28 septembrie, la Cinema Gloria, Cinema Eforie, Parcul Național, și Librăria Cărturești Verona. Intrarea la toate evenimentele este liberă.

Vreme de doisprezece ani, KINOdiseea a adus în atenția publicului bucureștean filme în premieră în Europa de Sud-Est sau România, cele mai noi filme pentru copii, apreciate de publicul internațional și de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri internaționale precum Berlin, Sundance, sau festivaluri de profil cu tradiție, producții cu tematici educative și sociale, care nu intră în rețeaua clasică de distribuție .

Anul acesta, competiția de lungmetraje pentru copii între 3 și 14 ani, familie și profesori – KINOdiseea Junior aduce pe marile ecrane de la Cinema Gloria și Cinema Eforie, 10 filme premiate la Berlinale, și alte festivaluri importante de film pentru publicul tânăr, precum Zlin, BUFF, Kristiansand sau Kiev.

KINOdiseea, deschiderea oficială pe 24 septembrie

Deschiderea de gală a festivalului va avea loc pe 24 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Eforie, cu filmul românesc Străjerii Deltei, în regia lui Liviu Mărghidan, în prezența regizorului, actorilor și a altor membri ai echipei de filmare.

Filmul Străjerii Deltei spune povestea mai multor copii, care îşi petrec vacanţa de vară într-o tabără din Delta Dunării, unde învaţă cum să supravieţuiască în sălbăticie. Într-o zi, în timp ce curăţă apele Deltei de sticle de plastic, dau peste doi braconieri care pescuiesc ilegal folosind un dispozitiv electric. Acum copiii au o misiune importantă!

KINOdiseea, prezență numoroasă până acum

Pentru a-l omagia pe Hayao Miyazaki, regizorul japonez cofondator al Studiourilor Ghibli, autor al unora dintre cele mai iconice animații ale tuturor timpurilor, publicul festivalului va putea urmări pe marele ecran, în aer liber, în Parcul Național, lungmetrajele de animație Spirited Away / Călătoria cu Chihiro, My Neighbor Totoro / Vecinul meu, Totoro, și îndrăgitul Ponyo. Retrospectiva este realizată în parteneriat cu Asia Fest.

Pe lângă filme, copiii vor putea participa la ateliere de incursiune în lumea cinematografiei, la Librăria Cărturești Verona, și la spectacole de magie – Teo Magic Show, cu actorul Costin Teodorescu, spectacole de pantomimă, picioroange, scenete ale unor personaje Disney, susținute de Royal Entertainment, la Cinema Gloria.

La fel ca în fiecare an, competiția internațională de lungmetraje KINOdiseea Junior va fi prezidată de un juriu de profesioniști, din care fac parte, la cea de-a XIII-a ediție, regizoarea Anca Damian, producătoarea de film Gabriela Suciu și cunoscutul om de comunicare din industria filmului, Cătălin Anchidin.

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală și Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA – European Children’s Film Association. În cele 12 ediții precedente, festivalul a înregistrat peste 130.000 de participanți, la București și în alte orașe din țară.

CITEȘTE ȘI » Art Safari 2021 are loc în perioada 16-26 septembrie. Unde sunt locațiile evenimentului

Art Safari

Art Safari 2021 are loc în perioada 16-26 septembrie. Unde sunt locațiile evenimentului

Zilele Bucureștilor

Zilele Bucureștilor. Biblioteca Metropolitană în zi de sărbătoare