Mega Image a obținut certificarea Safe Guard, pentru cele mai bune practici de prevenție împotriva COVID-19

Mega Image

Mega Image a obținut certificarea Safe Guard în urma auditării realizată de Bureau Veritas care confirmă respectarea și implementarea corectă a celor mai bune practici de siguranță împotriva răspândirii COVID-19 pentru toate spațiile în care își desfășoară activitatea.

“Avem în acest moment confirmarea oficială că măsurile pe care le-am implementat cu responsabilitate în spațiile noastre pot proteja împotriva răspândirii COVID-19. Rămânem mai departe responsabili și nu lăsăm garda jos, pentru siguranța colegilor, clienților și partenerilor noștri,” spune Mihai Spulber, Vicepreședinte senior al departamentului operațional Mega Image.

„Așa cum ne-am angajat la debutul acestui proiect, am finalizat într-un timp record procesul de certificare „Safe Guard” pentru rețeaua de magazine Mega Image. S-a muncit cu intensitate deosebită și am alocat resurse tehnice considerabile, în condițiile restricțiilor impuse de pandemie, pentru a respecta termenele asumate în fața partenerilor noștri”

Alexandru Vidu, Chief Executive Bureau Veritas România

Certificarea a fost obținută în urma unui proces în mai multe etape, prin care a fost evaluat întregul sistem de măsuri de siguranță conforme cu standardele sanitare internaționale ale Organizației Mondiale a Sănătății, Organizației Internaționale a Muncii și ale autorităților locale.

Totul despre evaluarea Mega Image

Au fost evaluate toate locațiile în care Mega Image își desfășoară activitatea: sediul central, magazinele Mega Image și Shop&Go, precum și depozitele proprii. Fiecare locație a fost auditată conform unui set specific de direcții reflectate în politicile Safe Guard, respectiv:

  • Proces: proceduri elaborate pentru a proteja angajații și clientii și a menține continuitatea afacerii;
  • Igiena: acțiuni specifice menținerii unei bune igiene în toate tipurile de spatii
  • Oameni: teme specifice comportamentului persoanelor, cum ar fi distanțarea socială, lucrul la distanță unde este posibil.
  • Facilități: controale în vigoare legate de facilitatea în sine, inclusiv inspecția și întreținerea periodică a spațiilor și echipamentelor.

Toate locațiile Mega Image auditate au demonstrat conformitate 100%, obținând astfel certificarea conform standardului Safe Guard.

Mega Image
Interiorul unui magazin Mega Image, foto: captură Youtube

De la începutul pandemiei, Mega Image a implementat măsuri de siguranță și prevenție în toate spațiile de desfășurare a activității. Printre măsurile aplicate în magazine, au fost:

  • creșterea proceselor de dezinfectare și igienizare a spațiilor folosite frecvent
  • imbunatatirea materialelor specifice de comunicare a regulilor de protecție
  • panouri Plexiglas de protecție la casele de marcat
  • echipamente de protecție pentru angajați
  • verificare prin termometru de temperatură la intrare
  • instructaj continuu și complet al echipelor.

În urma certificării, fiecare magazin Mega Image va avea aplicata eticheta Safe Guard comunicata printr-o semnătură specifică, vizibilă, pentru a confirma un loc sigur pentru cumpărături.

sticker veritas make 01

CITEȘTE ȘI » Glovo și Auchan: parteneriat pentru livrări la domiciliu în maximum 60 de minute

glovo

Glovo și Auchan: parteneriat pentru livrări la domiciliu în maximum 60 de minute

Tesla

Tesla e în România! Pe 22 februarie are loc inaugurarea primului showroom, în sectorul 2