Teatrul Nottara anunță prima premieră a anului, o montare inedită a celebrei piese Lecția de Eugène Ionesco.
Traducerea piesei de la Teatrul Nottara le aparține lui Vlad Russo și Vlad Zograf, regia și light-design-ul lui Felix Alexa. Scenografia este semnată de Carmencita Brojboiu, iar în distribuție îi regăsim pe Gabriel Răuță, Cristina Juncu și Catrinel Dumitrescu.
Spectacolul este programat joi, 4 martie, și vineri, 5 martie, în Sala George Constantin de la Teatrul Nottara, la ora 19:00.
Bilete la Teatrul Nottara: „Lecția” de Eugène Ionesco
Biletele pot fi achiziționate online AICI sau de la agenția teatrului (luni-duminică, 10:00-20:00).
Mai actuală ca oricând, Lecția lui Eugène Ionesco reamintește riscul de a ne pierde umanitatea, emoția, empatia atunci când excesul de putere, oricum și în orice sferă este exercitată, ajunge să pună stăpânire pe rațiune și să ducă, treptat, la dezumanizare.
Versiunea propusă de Felix Alexa la Teatrul Nottara urmărește, cu finețe psihologică și soluții regizorale surprinzătoare, raporturile interumane între cele trei personaje – Profesorul, Eleva și Menajera – care devin simboluri ale unei lumi din care dispar echilibrul, compasiunea, afecțiunea, cu valori răsturnate, în care limbajul însuși și-a pierdut sensul. În această lume cu valori inversate, Profesorul nu mai este cel care îndrumă, ci tiranul care strivește ultima urmă de entuziasm și inocență, în timp ce conștiința rămâne tăcută și complice.
Teatrul Nottara: „Lecția” » Felix Alexa: „Absurdul piesei vine din disfuncționalitatea armonioasă”
Am iubit dintotdeauna Lecția lui Eugène Ionesco, această piesă aproape perfectă, cu o construcție și o dezvoltare dramaturgică, ce surprind la fiecare nouă lectură. Dar niciodată nu mi s-a părut mai actuală, mai percutantă, cinică, emoționantă, dar și neliniștitoare totodată, ca acum, repetând acest text în plină pandemie.
Lumea cea nouă în care trăim, crizată și răsturnată pe dos în multe privințe, aflată nu numai în criză sanitară sau economică, dar și într-una morală și emoțională, a devenit, surprinzător, cel mai favorabil context pentru reinterpretarea celebrului text ionescian. Căci Lecția ne vorbește, până la urmă, despre o apocalipsă multiplă, a limbajului, a realității concrete, imediate, a relațiilor umane și a propriei identități. O apocalipsă senzuală, violentă și plină de umor.
Pentru mine, absurdul piesei vine din disfuncționalitatea armonioasă, paradox valabil în cazul Lecției, a detaliilor realiste ce compun situațiile și personajele. Detalii duse la extrem, puse sub lupă, mărite până la deformare, care alcătuiesc cu precizie matematică, asemenea unui ritual, noua realitate a Profesorului, în care totul devine posibil.
O lume în care și cea mai precisă știință, aritmetica, o ia complet razna pe muzica unor arii de operă celebre.
Dar această dereglare conține în ea și o poezie aparte, cea a sfârșitului. Căci ce sfârșit poate fi mai absurd și mai poetic în același timp decât repetarea la nesfârșit a aceluiași ritual, înfăptuit zilnic de Profesor, ca o moarte continuă și imposibilă. Un „perpetuum mobile” transformat în apocalipsă zilnică.
Felix Alexa, regizor
Teatrul Nottara: „Lecția” de Eugène Ionesco
Scrisă în 1950 și montată, pentru prima oară, la Théâtre de Poche Montparnasse din Paris, în 1951, Lecția se joacă în continuare pe scene din întreaga lume, cu același succes. Indiferent de cheia în care este realizată, piesa lui Eugène Ionesco rămâne un semnal de alarmă cu privire la riscurile perfide ale abuzului de putere, fie că este pe plan politic, social sau personal.
Eugène Ionesco, într-un interviu realizat de Judith Jasmin, în 1961, pentru Radio Canada:
Pentru mine, teatrul trebuie să fie foarte simplu și grotesc. Lumea îmi pare grotescă, absurdă, ridicolă, dureroasă. Nu viața e absurdă, nici istoria. E foarte logică, poți s-o explici, poți să-ți dai seama ce se întâmplă. Nu există ceva intrinsec absurd în existența noastră. Existența noastră în sine o găsesc inimaginabilă, neverosimilă.
Mă simt ca și cum aș fi detașat de lume și mă uit la ea ca la un spectacol pe care nu pot să-l înțeleg. Trebuie să exist în această lume, dar îi simt nesiguranța, stranietatea, caracterul neverosimil.
Pentru mine, lumea este o comedie, pentru că este ridicolă și tragică. Comedia este, pentru mine, o latură a tragediei. Comedia este mai tragică decât tragedia însăși. Tragedia are reguli: un personaj care se luptă cu destinul. Comedia nu are reguli. Este tragică, pentru că nu există destin. Atunci când te lupți cu destinul, viața capătă un sens.
„Lecția” de Eugène Ionesco, la Teatrul Nottara
Unul dintre reprezentanții de seamă ai teatrului absurdului, Eugène Ionesco a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură în 1969, alături de Arthur Adamov și Samuel Beckett, un an mai târziu fiind ales membru al Academiei Franceze şi primind, la Viena, Marele Premiu al Literaturii Europene.
Universul creat de dramaturg surprinde, cu ironie, umor și grotesc, condiția omului modern, strivit de o societate de multe ori absurdă, cu norme care sufocă individualitatea și libertatea.
Comicul fin, tăios este întrețesut cu nuanțele cele mai complexe și profunde, căci, în viziunea sa, abordarea aspectelor încărcate de dramatism nu se poate face decât prin această formulă: „Mi-am intitulat comediile «antipiese», «drame comice», iar dramele mele – «pseudodrame» sau «farse tragice», căci, mi se pare, comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednică de luat în râs.
”Un critic acid al falsității ideologiilor, al limbajului demagogic și al abuzului de putere, teme care se regăsesc în Lecția, Eugène Ionesco nu și-a dorit, însă, să imprime un mesaj strict socio-politic, ci, mai degrabă, unul cu implicații psihologice, care depășesc realitatea imediată.
„Lecția” la Teatrul Nottara: „Opera trebuie lăsată să vorbească de la sine”
„Nicio societate n-a putut desfiinţa tristeţea omenească, niciun sistem politic nu ne poate elibera de durerea de a trăi, de teama de a muri, de setea noastră de absolut. Condiţia umană e cea care guvernează condiţia socială, nu invers”, comentează el într-un articol din ziarul Observer, din 1958:
„Opera trebuie lăsată să vorbească de la sine, făcând să tacă ideile preconcepute, prejudecăţile ideologice şi judecăţile prefabricate. O operă de artă este expresia unei realităţi incomunicabile, pe care încerci s-o comunici şi care, uneori, poate fi comunicată. Acesta e paradoxul şi adevărul ei.”
Citește și » Globurile de Aur 2021 » „The Crown”, marele câștigător
