Teatrul Evreiesc de Stat își redeschide porțile vineri, 19 februarie & sâmbătă, 20 februarie, de la ora 19:00, cu o nouă premieră, ”Trădarea lui Einstein” de Éric Emmanuel-Schmitt, traducerea și regia Tudor Țepeneag.
Scenografia spectacolului de la Teatrul Evreiesc de Stat poartă semnătura lui MC Ranin, iar proiecția video este realizată de Liviu Alecu.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, pe malul unui lac din New Jersey, doi excentrici se întâlnesc și se simpatizează. Între ei se naște o prietenie. Albert Einstein, savantul german de origine evreiască, a emigrat în America și predă la Princeton. Vagabondul este un tată care și-a pierdut fiul în război.
Povestea de la Teatrul Evreiesc de Stat
Vino la Teatrul Evreiesc de Stat ca să vezi ce n-ai mai văzut! Acestui confident al hazardului, Einstein îi expune dilema sa. Se poate să te ocupi de știință, fără să faci politică? Să încetezi să mai fii german, pentru tine și pentru ceilalți? Să nu te simți evreu, chiar dacă ești ateu, atunci când Hitler îi măcelărește pe evrei?
Să-ți dorești pacea și, în același timp, să devii responsabil pentru „Proiectul Manhattan” și apoi pentru Hiroshima? Să fii cel mai mare admirator și explorator al lumii și, totuși, cel mai mare distrugător al acesteia?
În „Trădarea lui Einstein”, Éric-Emmanuel Schmitt prezintă conflictul moral al unui om de geniu, inventator – împotriva voințe sale – a mașinăriei de distrugere a lumii. Dramaturgul aduce în prim-plan întreaga istorie științifică și politică a teribilului secol XX, abordând teme de actualitate și interes ale timpului nostru: pacifismul, militarismul, ONU, identitatea națională și trădarea.
„Einstein crede ca trebuie sa renunțăm la naționalism, acel naționalism care propagă dragostea pentru ai tăi, pâna devine ură pentru ceilalți… Einstein ne învață că, atunci când credem că nu toți oamenii sunt la fel, suntem deja în pericol… Pentru el, războiul este o «farsă», și trebuie, întâi și întâi, să dezarmăm sufletul și conștiința oamenilor”
Tudor Țepeneag, regizor Teatrul Evreiesc de Stat
Biletele pentru cele două reprezentații sunt disponibile în rețeaua mySTAGE.
- Distribuția
- Einstein: Andrei Finți / Mircea Dragoman
- Vagabondul: Veaceslav Grosu / Neculai Predica
- O’Neill: Mihai Nițu / George Remeș / Andrei Miercure
- Violonista: Rodica Doija
CITEȘTE ȘI » Concert aniversar Constantin Brâncuşi la 145 de ani de la naşterea marelui sculptor