Începând de duminică, 28 februarie, Teatrul Ion Creangă relansează seria marilor povești dedicate copiilor cu vârsta peste 6 ani.
„Pe cei mici îi așteaptă spectacole impresionante, cu aventuri pline de neprevăzut și personaje complexe, care umplu sala de spectacol de aplauze și chicote de bucurie”, spun organizatorii.
„Jack și vrejul de fasole” la Teatrul Ion Creangă
Programul este găzduit de Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, în Sala Opereta – sală generoasă și primitoare, care permite participarea unui număr de 150 de spectatori, în condiții de deplină siguranță, conform tuturor măsurilor de distanțare socială.
Primul titlu din serie, programat duminică 28 februarie, ora 11:00, este spectacolul muzical „Jack și vrejul de fasole”, pus în scenă de Octavian Jighirgiu după povestea lui Joseph Jacobs. Bilete la Teatrul Ion Creangă pot fi achiziționate de AICI!
JACK ȘI VREJUL DE FASOLE
Cu: Ciprian Niculae (Jack), Cerasela Popescu / Vera Linguraru (Mama), Eduard Petru Jighirgiu (Perceptorul), Daniel Tudorică (Străinul / Tatăl), Nicoleta Rusu (Bătrâna), Oana Bănuță (Doamna Căpcăun), Cristian Boeriu (Domnul Căpcăun), Cezar Vlad Popescu (Găina cu ouă de aur), Valeria Stoian (Piticul cu barbă cântătoare), Andreea Gaica (Harpa vorbitoare), Eliza Teofănescu (Prințesa), Ilinca Atanasiu / Dan Clucinschi (Menestrelii / Vaca / Ciorile), Iuliana Costiniu, Claudian Șiman (în alte roluri)
Recomandat copiilor peste 5 ani
Durata: 80 min
O poveste clasică într-un format muzical antrenant. O doză consistentă de energie și entuziasm. O aventură fermecată pentru întreaga familie. Spectacolul Jack și vrejul de fasole pledează pentru bucuria, curajul și curiozitatea celor care nu și-au rătăcit candoarea prin hățișurile vieții adulte. Atunci când frumusețea copilăriei este umbrită de griji și nevoi, creativitatea devine unica modalitate prin care realitatea poate fi transformată într-o lume de basm.
„Ne bucurăm să putem readuce marile povești din repertoriu în sala de spectacol. Jack şi vrejul de fasole, premiera anului 2019 la Teatrul Ion Creangă, s-a jucat mult, s-a jucat cu casa închisă și a fost unul dintre titlurile care au fost solicitate constant de public, alături de alte spectacole îndrăgite cum sunt Vrăjitorul din Oz sau Punguța cu doi bani și, din păcate – mai întâi ca urmare a suspendării activității teatrelor, mai apoi în lipsa unei săli proprii cu o scenă generoasă, unde să avem condițiile tehnice necesare, nu a fost posibil să îl jucăm.
Gabriel Coveșeanu, manager Teatrul Ion Creangă
Dar acum, datorită colaborării cu Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”, toate aceste spectacole excepționale revin în programul nostru. Pentru echipa Teatrului Ion Creangă, după acest hiatus extins în care ne-am concentrat doar pe segmentul nostru de producții mici, pentru bebeluși și preșcolari, a fost o veste excelentă. Suntem siguri că și pentru spectatorii noștri este o veste bună – și de-abia așteptăm să ne revedem”
Citește și » Horaţiu Mălăele susţine recitalul „Sunt un orb”, de Ziua Femeii