5 locuri în București unde vor putea fi supravegheați 1200 de copii pentru 2 săptămâni de vacanță

bucuresti
Nicusor Dan, primar Bucuresti

Odată cu vacanța de o lună anunțată de Ministerul Educației, părinții din București care nu vor avea cu cine să își lase copiii sub 12 ani primesc o mână de ajutor de la Primăria Capitalei.

Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a anunțat că vor fi puse la dispoziție 5 spații în care vor putea fi supravegheați un total de aproximativ 1200 de copii, în perioada 12-23 aprilie, notează hotnews.ro.

Primăria pune la dispoziție acest serviciu pentru părinții care sunt nevoiți să se deplaseze la locul de muncă, nu pentru cei care muncesc de acasă. Ajutorul este de două săptămâni, iar locațiile sunt:

  • Muzeul Copiilor (situat în sectorul 3, pe Bulevardul Decebal),
  • Hub-ul educațional Proedus de la AFI Cotroceni (la limita dintre sectoarele 5 și 6),
  • Opera Comică pentru Copii (pe Calea Giulești, în sectorul 6),
  • Sala Palatului (sectorul 1, un spațiu adiacent)
  • Sediul Corului Național de Cameră Madrigal (în sectorul 4).

Cine va supraveghea cei 1200 de copii

În spațiile puse la dispoziție, vor fi respectate toate măsurile anti-COVID-19, iar copiii vor fi supravegheați de personal specializat. Activitățile vor fi jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciții de dezvoltare personală.

Informații suplimentare despre program vor fi postate în zilele următoare pe site-urile PMB, Proedus și Operei Comice pentru Copii.

Un expert din New York oferă 3 măsuri pentru traficul din București

Românul Michael Horodniceanu, 76 de ani, îl consiliază gratuit pe primarul Nicușor Dan și spune că există câteva măsuri facile prin care traficul din București poate fi îmbunătățit.

Michael Horodniceanu spune că traficul din Bucureștiul are nevoie de o mai bună utilizare a autobuzelor și propune chiar un parteneriat public-privat pentru a face să dispară parcările anapoda din Capitala României.

„Autobuzele pot folosi linii speciale, li se spune counter flow. Dacă vă uitaţi la traficul din Bucureşti, întotdeauna apar ambuteiaje într-o direcţie, iar cealaltă este liberă. Deci se poate alterna traficul, se poate da posibilitatea de a călători în mod invers pentru anumite linii, în special pentru transport public.

Faptul că nu există locuri de parcare în Bucureşti, toată lumea parchează pe trotuare, care este o nenorocire totală din punct de vedere urban, poate fi rezolvată prin ceea ce se cheamă parteneriat public-privat, prin care societăţi private pot construi şi pot operaţionaliza aceste lucruri şi să îşi recupereze investiţia”, a explicat expertul din New York pentru sursa citată.

Citește și:

★ Metrorex a semnat un contract de peste 100 milioane de euro pentru 13 garnituri de metrou

★ Stația de metrou Politehnica și fosilele de 80 de milioane de ani

★ Care este cel mai mare sector din București. Care are cea mai multă populație

bae01699bf695736ea1c9af4ba937aac

Cele mai frumoase palate din București » Episodul 3: Palate „dispărute”

nelu ploiesteanu

Cât a câștigat Nelu Ploieșteanu cel mai mult la o dedicație: „Ei mi-au dat”