CFR Călători anunţă, miercuri, că introduce o linie modernă pentru uniformele personalului care intră în contact cu pasagerii şi care va fi îmbrăcămintea zilnică de lucru. Personalul va purta noua ţinută începând de luni, 11 ianuarie 2021.
”Pasagerii care vor călători cu trenurile CFR Călători vor fi întâmpinaţi de personalul nostru, cu un nou look. Vor purta noi uniforme, în culorile bleumarin, bleu şi vişiniu.
Elementele vestimentare ale uniformei constau în: costum iarnă/vară pentru femei şi bărbaţi, cămăşi cu mânecă lungă/scurtă pentru femei/bărbaţi, pălărie femei/şapcă bărbaţi, eşarfă femei /cravată bărbaţi, haină impermeabilă cu mesadă detaşabilă pentru femei/bărbaţi, pantofi”, a transmis, miercuri, CFR Călători, printr-un comunicat de presă.
Sursa citată a rpecizat că ”noul design al uniformelor de lucru face parte din strategia de modernizare a CFR Călători şi de îmbunătăţire continuă a imaginii proprii”.
4.000 de angajați ai CFR Călători vor primi haine
Copmania a precizat că aproximativ 4.000 de angajaţi vor beneficia de uniformă de iarnă şi vară, fiind vorba despre persoanele care intră în relaţie directă cu publicul călător, precum: personalul de tren (şef de tren, conductor, însoţitor de vagon de dormit), casieri, personalul de la informaţii, şef tură comercial, instructor staţie, şef staţie, etc.
”După foarte mulţi ani, CFR Călători reuşeşte să achiziţioneze noi uniforme pentru salariaţii în contact cu publicul călător. Am avut în vedere ca acestea să asigure o imagine plăcută pentru cei care folosesc serviciile noastre, călătorii, dar şi un confort sporit pentru cei ce le poartă, ţinând seama de programul de lucru al colegilor noştri”
Dan M. Costescu, directorul general al CFR Călători
Culorile pentru obiectele vestimentare din care se compune uniforma de serviciu
Costum bărbați și femei: culoarea bleumarin închis
Cămașă:
- Culoarea bleu pentru funcțiile: casier cf, casier cf verificator, informator călători, vânzător bilete, șef agenție de voiaj, lucrător gestionar alimentație publică, lucrător comercial și șef tură la comanda personalului de servire a vagoanelor de dormit și restaurant.
- Culoarea bleumarin închis pentru funcțiile: șef tren, conductor, conductor vagon de dormit și cușetă, șef stație, instructor comercial, inspector control trenuri.
Cravată:
- Culoarea bleumarin închis cu dungi alb și vișiniu pentru funcțiile: casier cf, casier cf verificator, informator călători, vânzător bilete, șef agenție de voiaj, lucrător gestionar alimentație publică, lucrător comercial și șef comanda personalului vagoane de dormit și restaurant.
- Culoarea vișiniu pentru funcțiile: șef tren, conductor, conductor vagon de dormit și cușetă, șef stație, instructor comercial, inspector control trenuri.
Eșarfă:
- Culoarea bleumarin închis cu dungi alb și vișiniu pentru funcțiile: casier cf, casier cf verificator, informator călători, vânzător bilete, șef agenție de voiaj, lucrător gestionar alimentație publică, lucrător comercial și șef comanda personalului vagoane de dormit și restaurant.
- Culoarea vișiniu pentru funcțiile: șef stație, instructor comercial, inspector control trenuri.
Ca element de noutate, pe mânecile de la sacou sunt aplicate galoane de culoare vișinie, în raport cu funcția deținută, astfel:
- 1 galon pentru funcțiile: conductor, conductor vagon de dormit și cușetă, vânzător bilete, informator călători, lucrător gestionar alimentație publică, lucrător comercial;
- 2 galoane pentru funcțiile: șef tren, casier cf, casier cf verificator, șef tură, șef comanda personalului vagoane de dormit și restaurant;
- 3 galoane pentru funcțiile: instructor comercial, inspector control trenuri, șef agenție de voiaj, șef stație.
Însemnele specifice CFR Călători
- Pe sepci și pălării au fost aplicate embleme cu logo-ul societății.
- La uniforma (sacou) se vor purta ecusoane cu logo-ul societății.
CITEȘTE ȘI » CFR Călători lansează ”Trenurile Zăpezii 2021”, din 4 ianuarie până pe 28 februarie 2021