Pe 15 iunie 1889, Mihai Eminescu se stingea din viață la doar 39 de ani, în Capitală. Poetul național al României a fost înmormântat la cimitirul Bellu.
Eminescu era internat într-un centru de sănătate al medicului Șuțu, pe Strada Plantelor nr. 9, din București. Acolo e plasată o placă memorială, pe care data morții e trecută drept 16 iunie.
„Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienaţi, de o embolie. Luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche…”, scria Titu Maiorescu în jurnalul său la acel moment.
„Oricum ar fi, sfârşitul total nu părea iminent, căci el se nutrea bine, dormea şi puterile se susţineau cu destulă vigoare.
Un accident (n.r. Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun) însă de mică importanţă a agravat starea patologică a cordului şi a accelerat moartea.
Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce şi intensă a facultăţilor sale intelectuale”, scria doctorul Tomescu, cel care s-a ocupat de el în acea perioadă.
Cauza morții lui Mihai Eminescu e un mister
Eminescu fusese internat pe 3 februarie 1889, după ce medicii l-au diagnosticat cu alienație mintală în formă de demență, cauzată de sifilis.
Totuți, cauza morții lui Mihai Eminescu rămâne un mister și există teorii care spun că ar fi fost otrăvit, asasinat. Se pare ca adevărata cauză a morții a fost tratamentul cu mercur și morfină la care a fost supus, un tratament despre care se spune că l-ar fi făcut să-și piardă și mai mult mințile.
Academicianul Eugen Simion susţine că „aceşti eminenţi medici din toate domeniile cercetează cazul Eminescu şi contestă diagnosticul de lues (sifilis), pe care l-a acceptat Călinescu şi, prin cartea lui extraordinară, în 1932, a divulgat public acest lucru.”
Potrivit lui Eugen Simion, reputaţii specialişti dau un alt diagnostic marelui poet, „afecţiune de tipul bipolar”, ceea ce ar corespunde unui „sindrom maniaco-depresiv”.
„Sigur că mi-am pus şi eu întrebarea, şi-au pus-o şi alţii, ce rezolvă asta? Schimbă ceva? Nu schimbă nimic în destin. Eminescu a murit fizic la 39 de ani şi psihic şi spiritual la 33. El şi-a încheiat, de fapt, marea lui creaţie la 33 de ani. Nu vom schimba prea mult poate în opinia publică, dar este un document girat de specialişti”
Eugen Simion
Clădirea în care a murit Mihai Eminescu
Despre clădirea sanatoriului nu s-a mai știut nimic după moartea lui Eminescu. Actuala clădire, ridicată pe locul ei, datează clar de după 1910, posibil chiar din interbelic. Decenii de-a rândul, puțini au știut ce reprezintă acest loc. Când, în sfârșit, autoritățile au pus o placă comemorativă, au greșit data morții: 16 iunie, în loc de 15 iunie. Eroarea persistă și în prezent.
Locul unde s-a aflat sanatoriul nu este foarte cunoscut, poate și din cauza caracterului rezidențial non-turistic al zonei. Rar ajung pe aici oameni care nu locuiesc în zonă, deși strada Plantelor nu este chiar necirculată. Oricum, ar merita ca măcar în manualele de literatură să existe o fotografie a locului. Vorbim, totuși, de poetul nr. 1 al țării.
Mihai Eminescu, poetul național al României
Mihai Eminescu a scris mai cunoscut poem de dragoste, „Luceafărul”, și a descris copilăria pe care a petrecut-o la Botoșani și Ipotești în versuri.
S-a născut pe data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani. Atunci a venit pe lume cel de-al șaptelea copil, din cei 11, ai căminarului Gheorghe și Ralucăi Eminovici, Mihai Eminescu (născut Mihai Eminovici).
Și-a petrecut copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Aceste momente le evocă și în poeziile “Fiind băiet…” sau “O, rămâi”.
A fost angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani, la tribunal şi primărie și mai pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.
În luna ianuarie a anului 1866, după moartea profesorului de limba română, Aron Pumnul, elevii au scos o broşură, „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”, în care apare şi poezia “La mormântul lui Aron Pumnul” semnată de Mihai Eminovici.
La 25 februarie / 9 martie a aceluiași an, debutează în revista “Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia “De-aş avea”.
Iosif Vulcan este cel care îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în “Familia” încă cinci poezii.
A activat în rândul societăţilor studenţeşti, astfel a ajuns să se împrietenească cu Ioan Slavici.
A publicat în “Convorbiri Literare” și a devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a introdus la Junimea.
Printre cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu amintim „Somnoroase păsărele”, „Floare albastră”, „Luceafărul”, „Scrisoarea I” „Scrisoarea II”, „Scrisoarea III”, „Scrisoarea IV”, „Lacul”, „Revedere”, „Pe lângă plopii fără soț”, care au rămas în memoria oricărui iubitor de poezie și nu numai.
Citește și » Noaptea Muzeelor: aproximativ 10.000 de bucureșteni au vizitat Primăria Capitalei și muzeele
