Primăria Sectorului 1 anunță că conducătorii auto care staționează neregulamentar în dreptul trecerilor pentru pietoni, în stațiile de transport în comun, pe liniile de tramvai sau pe locurile destinate persoanelor cu handicap sunt sancționați de Poliția Locală pentru încălcarea legislației rutiere.
În cursul săptămânii trecute, 05-11 aprilie 2021, polițiștii locali au aplicat 192 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 55.390 lei șoferilor care au ales să nu respecte regulile de circulație rutieră și care au cauzat disconfort celorlalți participanți la trafic.
Staționarea sau oprirea autovehiculelor în stațiile de transport în comun, pe liniile de tramvai sau în dreptul trecerilor pentru pietoni perturbă traficul, pot să cauzeze ambuteiaje rutiere, iar pietonii sunt nevoiți, de cele mai multe ori să ocolească și să traverseze neregulamentar.
Polițiștii locali acționează în permanență în vederea fluidizării traficului rutier, dar și a depistării și sancționării contravenționale a conducătorilor auto care încalcă normele rutiere prevăzute de O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată, dar și de Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată.
Primăria Sectorului 1 a dezafectat primele chioșcuri ilegale de la stația de metrou Basarab
Primele chioșcuri amplasate ilegal în stațiile de metrou din Sectorul 1 au fost dezafectate pe 12 aprilie 2021. Acțiunea desfășurată la stația de metrou Basarab a fost realizată cu sprijinul Poliției Locale Sector 1.
Administrația locală va continua să pună în aplicare legislația în vigoare și la celelalte stații de metrou în care funcționează ilegal chioșcuri.
Primăria Sectorului 1 prin Clotilde Armand a dat asigurări comercianților că administrația locală va încerca să-i ajute să-și desfășoare activitatea în mod legal în altă zonă.
Sancțiune de 20.000 de lei pentru proprietarul unui autovehicul transformat în “pubelă de gunoi”
Pentru menținerea curățeniei și pentru protejarea sănătății populației, Primăria Sectorului 1, prin Poliția Locală, continuă acțiunile de identificare și sancționare contravențională a celor care abandonează deșeurile în locuri nepermise și nu respectă legislația în privința protecției mediului.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului, pe Str. Limanului din cartierul Chitila de pe raza Sectorului 1 al Capitalei a fost identificat un autovehicul încărcat cu deșeuri, care fusese transformat în „pubelă de gunoi”.
Aceștia au procedat la identificarea și sancționarea contravențională a proprietarului autovehiculului cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, conform Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor.
Totodată, în primele trei luni ale anului 2021, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au aplicat 295 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 532.150 de lei, persoanelor fizice sau juridice care nu respectau prevederile legale privind protecția mediului.
Acțiunile celor de la Primăria Sectorului 1 de depistare și sancționare a persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public sau privat din această zonă administrativă vor continua până când acest fenomen va fi eradicat.
CITEȘTE ȘI » În ce condiții pot merge românii în Grecia, în vacanța de Paști