Primăria Sectorului 1 stopează fenomenul de publicitate stradală ilegal.
Din dispoziția primarului, la acest sfârșit de săptămână, a avut loc o amplă acțiune de desființare de panouri publicitare amplasate ilegal pe domeniul public al Sectorului 1.
Acțiunea a fost desfășurată de Poliția Locală și a avut ca obiect desființarea a peste 30 de prisme publicitare, meshu-uri și bannere amplasate ilegal în diferite locații din Sectorul 1.
Au fost desființate panourile cu publicitate stradală amplasate ilegal pe domeniul public din următoarele zone: Pipera, Băneasa, Calea Griviței – Gara de Nord, Berzei – Știrbei Vodă, Bucureștii Noi.
Locuri cu publicitate stradală ilegală
„Suntem sufocați de aceste reclame amplasate ilegal de multe ori cu complicitatea unor funcționari din primărie care au profitat de funcția lor și au avut înțelegeri în afara legii ani de zile cu firmele respective.
Am reușit să punem stop mafiei și din domeniul publicității stradale, iar această afacere ilegală a luat acum sfârșit. Continuăm curățenia până când nu vor mai exista reclame ilegale în Sectorul 1″, a declarat primarul Clotilde Armand.