Termoficarea din București urmează să intre în reparații majore. Nicușor Dan, Primarul General al Bucureștiului, a făcut anunțul și a dat detalii despre ce urmează pentru bucureșteni.
Subiectul legat de terfomicare a fost unul dintre cele mai importante la conferința de presă a lui Dan. Acesta a vorbit la prezentarea bilanţului la 20 de zile de mandat despre contractul semnat pentru finanţarea modernizării reţelei de termoficare în valoare de 300 milioane euro
Primarul a amintit și despre suma de 200 milioane euro care va veni din partea Guvernului României pentru ca lucrările la termoficare să poată fi demarate în primăvara lui 2021.
„O să avem o iarnă dificilă. Ce putem face e să intervenim în cel mai scurt timp posibil la sutele de avarii care se vor întâmpla”, a spus Primarul.
„Reţeaua de transport principal a agentului termic este de 3 ori mai proastă decât acum 3 ani, indicatorul fiind cantitatea de apă care se pierde. Am spus că vom avea o iarnă grea, pentru că reţeaua de transport va fi mai proastă decât acum 3 ani”
Nicușor Dan, Primar General
Termoficarea din București va aduce mii de avarii!
Acesta a dat detalii: „În ceea ce priveşte termoficarea, vă aduc aminte de ce am spus în campanie – o să avem o iarnă dificilă. Vom informa cetăţenii privind ce se întâmplă. O să vă arăt call center-ul infiinţat în interiorul primăriei. Tot pe termoficare am semnat acel contract de finanţare de 300 milioane euro şi avem promisiunea e la Guvern de încă 200 milioane euro pentru a începe lucrări de schimbare a reţelei principale de transport, din primăvară”.

„Tot legat de termoficare am mai avut o discuţie cu ministrul Mediului pentru 23 milioane lei pentru staţii de încărcare electrice în Bucureşti şi o să vedem la Ministerul Fondurilor Europene nişte contracte de finanţare pe care o să le semnăm pentru sănătate în Bucureşti, zilele următoare”, a mai explicat Dan.
Nicușor Dan se teme că problemele la termoficare vor fi multe în această iarnă în București și vor exista sute de avarii. S-a înființat și un call-center, la care oamenii pot suna pentru a face reclamații sau a afla informații.
„În raportul pe care l-am primit, când am semnat contractul pentru acea finanţare, se arăta că, în ultimul an, am avut 1.700 de avarii. Cele mai multe dintre avarii, logic, se fac atunci când presiunea e mai mare, deci iarna. O să avem sute de avarii. Promisiunea este de a interveni cât se poate de repede”
Nicușor Dan, Primar General București
Nicușor Dan, ajutor de la Ludovic Orban pentru termoficare
Pe finalul lunii octombrie, la o lună după ce-a câșțigat Primăria, Orban a sărit în ajutorul noului edil. Guvernul a adoptat atunci un memorandum pentru reabilitarea a 106 kilometri de reţea primară din sistemul de termoficare a Capitalei.

„Pot să vă spun cu siguranţă că Primăria Capitalei şi primarul ales al Municipiului Bucureşti va avea bucuria să semneze contractul de finaţare pentru reabilitare a 106 km de reţea primară din cele 946 de km, un contract în valoare de 278 de milioane de euro.
Un contract în care, sigur, mai avem o singură chestiune de rezolvat, privitor la chestiunea ajutorului de stat, dar este un contract care poate fi semnat şi care va demara, iar evident că are ca rezultat reducerea pierderilor, reducerea pierderilor estimate cu 6%”, spunea prim-ministrul României.
“În calitate de premier voi sprijini toate proiectele iniţiate de primarul general ales, Nicuşor Dan. Şi mai mult decât atât, vom duce la bun sfârşit proiecte care ţin de zona guvernamentală, dar care de fapt generează beneficii pentru Bucureşti”
Ludovic Orban, prim-ministru România
Citește și » Vom avea luminițe de sărbători în București! Nicușor Dan a făcut anunțul oficial