A doua tranşă de vaccin împotriva COVID-19, de peste 140.000 de doze, a ajuns în România

tranşă de vaccin

A doua tranşă de vaccin împotriva COVID-19, peste 140.000 de doze, a ajuns, în România, pe aeroporturile de la Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca, de unde va fi transportată la centrele de stocare.

Astfel, în jurul orei 7:50, pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni au ajuns dozele de vaccin care, ulterior, vor fi transportate pe cale rutieră de firma producătoare la centrul de stocare de la Institutul Cantacuzino şi la centrele regionale din Braşov, Craiova, Constanţa şi Iaşi.

„Aceste doze vor fi depozitate în Centrul Naţional de stocare al Institutului „Cantacuzino” şi vor fi distribuite spitalelor care au nevoie de vaccin, în funcţie de solicitările primite de la Comitetul naţional de coordonare a vaccinării, în perioada următoare”, a afirmat colonelul Feraru.

A tranşă de vaccin și la Timișoara și Cluj

În jurul orei 11:00, alte două aeronave au aterizat pe aeroporturile din Timişoara şi Cluj-Napoca, iar dozele de vaccin vor fi transportate, tot pe cale rutieră, spre centrele de stocare de la spitalele militare din Timişoara şi Cluj.

Prima persoană din România vaccinată

Vaccinurile vor fi trasportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, a precizat CNCAV.

„Dispunem de un centru de depozitare pentru un milion şi jumătate de doze, în congelatoare speciale, cu temperaturi cuprinse între minus 60 până la minus 90 de grade Celsius”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Institutului „Cantacuzino”.

Cum s-a împărți a doua tranşă de vaccin

Cantităţile de vaccin vor fi distribuite astfel:

  • Bucureşti: 40.950 de doze
  • Iaşi : 25.350 doze
  • Cluj-Napoca: 29.250 doze
  • Constanţa: 8.775 doze
  • Craiova: 12.675 doze
  • Braşov: 12.675 doze
  • Timişoara: 10.725 doze

Primele 10.000 de doze de vaccin împotriva coronavirusului au intrat în ţară vineri, pe la Vama Nădlac 2, judeţul Arad, iar sâmbătă au ajuns la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Vaccinarea împotriva COVID-19 a început în România duminică dimineață, după ce un prim transport cu vaccinuri a sosit sâmbătă în România, pe cale terestră. Primii imunizați sunt medicii și asistenții medicali din prima linie, iar o tânără asistentă de 26 de ani de la Institutul Matei Balș, care l-a avut în grijă pe primul pacient infectat cu SARS COV2, a fost primul român vaccinat.

Autoritățile își propun să încheie, până la începutul lunii februarie, prima etapă, adică să vaccineze peste jumătate de milion de cadre medicale. Iar în jumătate de an ținta este să atingă un grad de imunizare de peste 60 la sută din populație.

Citește și alte știri despre coronavirus:

Test anticorpi COVID » Preț, procedură și unde se poate face în București

Cât costă un test COVID? Iată lista de prețuri la 15 clinici din București

coronavirus

Până la urmă: unde a apărut noul coronavirus? Ce spun oamenii de știință

Poluare în București

Poluare în București! Tánczos Barna şi Nicuşor Dan s-au întâlnit pentru a lua măsuri concrete