Charter către Republica Dominicană, Maldive și Zanzibar: românii vor avea parte de zboruri directe către destinațiile exotice preferate.
„Agenția de turism Eturia, în parteneriat cu alţi doi touroperatori români, a decis operarea primelor curse către destinaţiile exotice aflate în topul preferinţelor turiştilor români: charter către Republica Dominicană, Maldive şi Zanzibar”, anunţă compania.
Charter către Republica Dominicană cu A330
Zborul charter către Republica Dominicană se va realiza cu o aeronava Airbus 330, va fi non stop şi va avea o durată de sub 13 ore.
Compania lucrează la lansarea unei curse charter spre Maldive cu plecare din Cluj pe data de 30 ianuarie 2021, operată de Tarom. Dinspre București a fost anunțat deja un zbor direct spre Maldive. Zborul Karpaten Turism va fi operat de către Gulliv Air, companie specializată în chartere pe destinaţii exotice, cu un avion de tip Airbus A-330.
„Modul în care turiştii români au primit lansarea, în luna noiembrie, a primului charter pe ruta Bucureşti – Maldive pentru perioada de Revelion, a fost o mare surpriză pentru noi toţi, mai ales după un an 2020 în care ştim că industria a fost foarte grav afectată.
Cererile numeroase venite din partea turiştilor români pentru această destinaţie şi lista mare de aşteptare ne-a determinat să gândim noi strategii şi astfel am decis lansarea primului zbor direct spre Maldive, operat cu o aeronavă Airbus A 330, cu plecări săptămânale în intervalul 26 ianuarie – 7 februarie 2020. Ca urmare a unui volum foarte mare de cereri, am suplimentat zborurile de revelion cu încă două curse operate de către compania aeriană Tarom, ce vor avea o oprire de realimentare în Dubai”
Sorin Stoica, CEO Eturia
Reprezentanţii companiei spun că cererea pentru vacanţe în destinaţii exotice, pentru Revelion şi începutul lui 2021, este la acelaşi nivel cu cea înregistrată înainte de pandemie.
„Acest Charter către Republica Dominicană este o noutate absolută pentru România. Ne aşteptăm să îl lansăm în 31 ianuarie şi să îl operăm până după Paşte 2021. Sejurul în Republica Dominicană vine şi cu un tarif de aproximativ 1.540 euro de persoană pentru cazare nouă nopţi la un resort de 4 stele în regim all inclusive.
O altă noutate a acestui sfârşit de an este faptul că vom avea o cursă charter şi către Zanzibar cu trei date de plecare: de Revelion, la începutul lunii ianuarie şi în vacanţa copiilor, la sfârşit de ianuarie“
Sorin Stoica, CEO Eturia
Vor fi disponibile curse spre destinații exotice și la vară, iar începând cu toamna 2021 se vor relua zborurile charter către Republica Dominicană, Maldive şi Zanzibar.
“Toate charterele le operăm în parteneriat cu alţi doi tour operatori români, fiecare având însă independenţă în construcţia pachetelor turistice şi alegerea hotelurilor la destinaţie”, mai spune Stoica.
Și Wizz Air se specializează pe chartere
Compania low-cost Wizz Air a anunțat că și-a extins serviciul de zbor în sistem charter pentru a oferi zboruri charter interne și internaționale pe piețele actuale ale Wizz Air și nu numai. Serviciul este disponibil pentru călătoriile de afaceri sau motivaționale, tururi cu mai multe escale și zboruri de repatriere și include un serviciu complet personalizabil. Serviciul charter al Wizz Air oferă flexibilitate pentru organizațiile care doresc să transporte grupuri de până la 239 de pasageri, având siguranța de a putea alege serviciul, ruta și programul care se potrivesc cel mai bine nevoilor lor.
Citește și » Închiriere casă de vacanță » Un start-up românesc a lansat o platformă de rezervare inedită