Curse de noapte cu trenul în Europa » Cum poți ajunge din București în trenul Viena – Paris sau Zurich – Barcelona

cu trenul în Europa

Cu trenul în Europa » Trenurile de noapte în Europa înregistrează o creștere din punctul de vedere al interesului călătorilor, astfel că mai multe țări vor să crească numărul rutelor internaționale.

Dacă înainte de pandemie trendul era descendent în ceea ce privește trenurile europene, călătorii preferând cu precădere avionul, mult mai rapid și ieftin – pe cursele low-cost, iată că posibilitatea de a merg cu trenul în Europa are parte de un comeback spectaculos pe anumite rute.

Cu trenul în Europa » Investiții în infrastructură

Au apărut investiții în acest sens, bazat pe interesul pentru acest tip de călătorie. Unii oameni s-au săturat de experiențele la bordul avioanelor, în special cele low cost, de aglomerație, de escale, de bagaje pierdute, alții țin cont de emisiile aeronavelor și impactul asupra mediului, spun cercetătorii. Astfel, atunci când nu se grăbesc, preferă rutele feroviare. Liniștea și peisajele ajută în această alegere.

Pandemia a afectat teribil companiile aeriene, iar studiile estimează că pasagerii nu vor mai dori să se înghesuie în aeronave prea curând. Un compartiment de dormit, singur cu alte maximum 4 persoane, sună mult mai bine. În 2024, OBB Austria va introduce astfel de capsule, cu 4 locuri, dar, spre deosebire de situația curentă, acestea vor putea fi private, având inclusiv o ușă în jurul patului care se poate încuia.

Geografia continentului ajută foarte mult expansiunea călătoriilor tradiționale cu trenul în Europa. Distanța dintre marile capitale turistice și centrele de interes economic sunt perfecte pentru noile trenuri de noapte.

couchette3

Cu trenul în Europa » Noi rute continentale

Patru companii importante au anunțat deja rute internaționale noi. OBB din Austria, Deutsche Bahn din Germania, SNCF din Franța și Swiss Federal Railways din Elveția vor inaugura patru noi rute în următorii ani.

Până în luna decembrie a acestui an vor apărea rutele Viena – Munchen – Paris și Zurich – Koln – Amsterdam. În 2022 va urma Viena/Berlin – Bruxelles/Paris, iar în 2024 Zurich – Barcelona.

train 1034 45141 1273 26687
Cu trenul în Europa » Ruta Viena – Paris

Acestea sunt concepute astfel încât să ajute călătorii să salveze timp și să elimine cazarea la hotel în lipsa unui zbor de conexiune la o oră convenabilă. Ei pot dormi în tren, la vagonul de dormit, și dimineața deja se vor trezi la destinație. În plus, vor ajunge la gări din centrele orașelor și vor elimina astfel și drumul de la/spre aeroport.

Sigura problemă o reprezintă prețul, care trebuie să fie suficient de convenabil pentru a putea „impresiona” cumpărătorii.

2021 a fost desemnat deja „Anul european al călătoriilor cu trenul”, „cu scopul de a oferi alternative feroviare zborurilor continentale și orelor petrecute pe autostrăzi, cu trenuri de mare viteză și trenuri de noapte”, spune Andreas Scheuer, ministrul Transporturilor german.

Cu trenul în Europa » Tren de noapte și de zi din București spre Budapesta și Viena

Pentru București, legătura cu marile capitale din Vest sau cu alte orașe de interes se va face prin Budapesta și Viena, de unde puteți prinde curse spre Paris, Zurich, Barcelona etc.

Ruta București – Budapesta are 5 variante pe zi. Plecare la 05:46, sosire în aceeași zi la 19:50, plecare la 14:00, sosire a doua zi la 19:50, plecare la 17:45, sosire a doua zi la 08:50, plecare la 22:05, sosire a doua zi la 12:50, plecare la 23:30, sosire a doua zi la 17:50.

Prețurile la clasa a doua pornesc de la 245 de lei cu loc pe scaun, în compartiment, și de la 324 de lei la vagon de dormit.

București – Viena are 3 variante pe zi, plecare la 5:46, sosire în aceeași zi la 23:21, plecare la 14:00, sosire a doua zi la 8:21 și plecare la 17:45, sosire a doua zi la 13:20.

Prețurile la clasa a doua pornesc de la 377 de lei cu loc pe scaun, în compartiment, și de la 420 de lei cu loc la vagon de dormit.

Mai multe informații, prețuri, rezervări și posibilitatea de achiziționare AICI!

Citește și » Excursie de o zi din București: pârtia Sinaia și alte zone de schi și zăpadă

Neversea 2021 » Tyga și Black Eyed Peas, printre artiștii reconfirmați

Neversea 2021 » Tyga și Black Eyed Peas, printre artiștii reconfirmați

Cursuri online gratuite de educație muzicală și dirijat coral

Cursuri online gratuite de educație muzicală și dirijat coral