Parcul Cișmigiu – povestea. 166 de ani de istorie pentru grădina construită de unul dintre cei mai importanți arhitecți peisagiști ai României

Parcul Cișmigiu

Parcul Cișmigiu din București este o adevărată oază de verdeață. De amenajarea lui s-a ocupat Karl Fr. Wilhelm Meyer, arhitectul peisagist, numit în funcție de generalul Pavel Kiseleff.

Povestea e veche, dar palpitantă și foarte interesantă. Nu există bucureștean care să nu fi auzit de parcul Cișmigiu. Cel mai vechi parc din Capitală, unul dintre cele mai importante locuri din oraș, înscris pe lista monumentelor istorice din București.

Dar cum a apărut parcul Cișmigiu din București? În urmă cu două secole domnitorul Țării Românești, Alexandru Ipsilanti a cerut construirea a două cișmele în oraș. Prima a fost ridicată în locul în care se află astăzi intrarea dinspre strada Știrbei Vodă.

Cum s-a construit parcul Cișmigiu: 30.000 de arbori şi arbuşti

Conform istoricilor, în acele vremuri locul era acoperit de o baltă urât mirositoare și inestetică, care a fost secată la comanda generalului Pavel Kiseleff. Câțiva ani mai târziu terenul a fost transformat în grădină publică.

Misiunea acestei transformări a avut-o arhitectul peisagist Karl Fr. Wilhelm Meyer, numit şef al lucrărilor de realizare a Grădinii Cișmigiu.

Carl Friedrich Wilhelm Meyer s-a născut la 3 iulie 1917 în localitatea Ostdorf, aflat la acea vreme în componența Marelui Ducat Meklemburg-Schwerin.

Acesta a fost ajutat şi de grădinarul Franz Harer. Cei doi au avut mult de muncă, dar pentru realizarea parcului Cișmigiu, conform planurilor lui Meyer, s-au adus aproximativ 30.000 de arbori şi arbuşti din județele de lângă București, dar şi plante ornamentale de la Braşov şi Viena.

336298
Imagine cu zeci de ani de istorie

În aceeași perioadă de amenajare au fost trasate şi aleile pentru o cât mai plăcută vedere de ansamblu. Au fost realizate grote artificiale, covoare florale, poduri şi s-au montat bănci. Toate aceste transformări aduse de Meyer au făcut ca balta să ajungă un lac frumos, cu o fântână arteziană în centru şi un canal de legătură cu Dâmboviţa.

Moartea prematură a arhitectului Meyer la doar 38 de ani, a făcut ca lucrările de înfrumuseţare a grădinii să fie continuate de arhitectul peisagist german Friedrich Rebhuhn. Amenajarea parcului a fost terminată în anul 1854, când Cişmigiul a fost inaugurat în mod oficial.

Puțină lume știe că parcul Cișmigiu este parcul în care a fost montat și primul chioșc de ziare din București chiar la intrarea principală. Îl găsiți și astăzi acolo, doar că într-o formă refăcută, modernizată.

Parc Cismigiu
Harta parcului Cișmigiu

Cele mai importante atracții ale parcului Cișmigiu

  • PATINOARUL. Ne bucurăm în fiecare iarnă de el și este o variantă modernă a patinoarului natural care se forma în fiecare iarnă încă de la finalul secolului al XIX-lea. În fiecare primăvară-vară pe lacul din Cișmigiu se găsesc păuni, lebede, rațe și gâște.
1913 cismigiu
Imagine din 1913
  • ROTONDA SCRIITORILOR. Din anul 1943 în parcul Cișmigiu sunt expuse busturile a 12 scriitori români: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif, Ion Creangă, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Bălcescu şi Vasile Alecsandri.
  • SISSI STEFANIDI. Vorbim de o statuie și un izvor, ce reprezintă o mamă îndurerată de moartea fiicei sale, ce toarnă apă cu ulciorul. Locul pe care este amplasată statuia aparținea familiei Stefanidi şi a fost donat către primăriedupă moartea fiicei lor la numai 21 de ani.
21821012
Izvorul Sissi Stefanidi
  • MAICA SMARA. O altă statuie și vorbim de un monument din marmură pe care îl pot admira vizitatorii în Cișmigiu. Smaranda Gheorghiu sau Maica Smara este considerată fondatoarea sistemului „școlii în aer liber” din România.
  • MONUMENTUL GHEORGHE PANU. Este un monument realizat din marmură care este dedicat soldaților francezi din Primul Război Mondial.
  • COLȚUL SAHIȘTILOR. Este o zonă unde pasionații vin și joacă șah, în special în week-end. Este un loc cunoscut și pentru pasionații de fotbal care vin să-și împărtășească opiniile.
  • GRĂDINA CU TRANDAFIRI. Este compusă din mici ziduri de piatră, pergole de lemn și lanțuri de fier pentru a expune numeroase soiuri de trandafiri cățărători.
  • LA CETATE. Ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu în 1756. Din interiorul mănăstirii pornea un tunel secret care lega Palatul Crețulescu de malul Dâmboviței.
cetate cismigiu
Cetatea din Cișmigiu

Speciile caracteristice parcului Cișmigiu sunt: stejar, arțar, plop, frasin, pin, molid, salcâm, castan, tuia și izolat corcoduș, dud, catalpa, platan. În trecut, în parcul Cişmigiu exista și o mică grădină zoologică cu urşi, vulpi, lupi, castori, peşti, lebede sau păuni.

După sute de ani de la inaugurare, parcul Cișmigiu impresionează și este unic prin exemplarele de arbori ocrotiți : Platanus acerifolia (vechi de aproape 150 de ani), Torreya nucifera și Torreya californica, Cedrus atlantica (pin roșu japonez), Picea excelsa inversa (molid roșu), Magnolia stellata, Sophora japonica sau Hipocastanum.

Distracție plăcută în parc!

Citește și » Reabilitarea de 10 milioane de euro a Parcului Cișmigiu din Capitală a fost oprită în instanță

Colectiv

„Colectiv”, propunerea României pentru o nominalizare la Oscar, lansat în SUA şi Marea Britanie

iMapp Bucharest

iMapp Bucharest a ieșit câștigător la Premiile AV Awards 2020