SONDAJ București » Cele mai mari probleme în Capitală: infrastructura rutieră, poluarea și zgomotul

sondaj Bucuresti

Sondaj Bucuresti: un studiu făcut public recent arată ce probleme au bucureștenii. Printre cele mai presante se numără transportul în comun, serviciile medicale, educația și poluarea.

Studiul despre calitatea vieții la nivel urban în România a fost realizat și publicat de Citadini.ro, o platformă lansată la inițiativa Băncii Mondiale și a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Scopul este colaborarea între cei ce pot contribui la elaborarea planului de Politică Urbană a României.

Sondaj Bucuresti: Ce probleme au cetățenii Capitalei

Bucureștenii consideră că principalele probleme ale Capitalei sunt poluarea aerului, zgomotul și infrastructura rutieră.

Cei de la Buletin de București au extras cele mai importante concluzii ale acestui sondaj in Bucuresti.

  • Cluj-Napoca este reședința de județ cu gradul cel mai ridicat de satisfacție – 97%. Doar 80% dintre respondenți sunt mulțumiți să locuiescă în Capitală.
  • În România, nivelul de satisfacție față de transportul urban tinde să crească odată cu dimensiunea urbană, însă Bucureștiul face excepție de la această tendință: aproape jumătate dintre bucureșteni sunt foarte nemulțumiți de transportul în comun
  • Din 2015 până în 2020, nivelul de utilizare a transportului în comun în Capitală a scăzut cu 16%
  • Serviciile de sănătate se poziționează pe penultimul loc în ierarhia satisfacției la nivel național urban. În București, 16% dintre respondenți au declarat că sunt foarte nemulțumiți de serviciile medicale, în timp ce 13% s-au arătat foarte mulțumiți
  • În ultimii 5 ani, nivelul de satisfacție față de facilitățile culturale disponibile în București a scăzut cu 5%, de la 70% la 65%
  • Aproximativ două treimi din populația urbană declară un nivel ridicat de satisfacție față de școlile și facilitățile educaționale la care au acces în localitatea de rezidență
  • Din 2015 și până în prezent gradul de mulțumire cu școala și educația din Capitală a crescut cu 12%, ajungând la 60%. Chiar și așa, în regiunea București-Ilfov gradul de satisfacție este printre cele mai scăzute.
  • 26% dintre bucureștenii care au luat parte la sondaj au spus că sunt foarte nemulțumiți cu condiția străzilor
  • Starea clădirilor din Capitală este numulțumitoare pentru mai bine de 50% dintre cetățeni
  • Disponibilitatea magazinelor reprezintă aspectul cel mai puțin problematic la nivel urban, 76% mulțumire
  • Gradul cel mai scăzut de mulțumire față de calitatea aerului a fost înregistrat în regiunea București-Ilfov: 34%. De exemplu, în Suceava procentul e 91%
  • Nivelul zgomotului este un factor de stres urban semnificativ. Bucureștiul se situează pe ultimul loc în ierarhia mulțumirii față de nivelul zgomotului
  • Chiar dacă gradul de satisfacție față de curățenia urbană a crescut în Capitală cu 9%, Bucureștiul se situează pe ultimele locuri la această categorie
  • Satisfacția față de siguranța în spațiile publice tinde să crească odată cu creșterea dimensiunii demografice a localității, cu excepția Bucureștiului, care înregistrează un nivel de satisfacție sub medie
  • Bucureștenii sunt printre cei care au cea mai puțină încredere în concetățenii lor
  • Doar 8% dintre bucureșteni sunt foarte mulțumiți de proiectele de investiții realizate de primărie
  • În București, 19% din populație a declarat că este foarte nemulțumită de activitatea administrației locale în domeniul urbanismului
sondaj Bucuresti

Sondajul a fost realizat în perioada 1 iulie – 15 august 2020, în 41 de localități urbane din România. A avut 13.380 respondenți, este reprezentativ la nivel național pentru mediul urban, cu o marjă de eroare statistică de +/-1% pentru un interval de încredere de 99%. Colectarea datelor s-a realizat în sistem mixt: telefonic și față în față.

Citește și » Nicușor Dan – Promisiuni electorale în campania din 2020

CTP

CTP e nervos: „Prefectul Capitalei este dobitocul perfect”

Tintoretto la Muzeul National de Arta

Muzeul Național de Artă. El Greco și Rembrandt la București și alte 5 capodopere de văzut