Un video-reportaj al celor de la BBC investighează o întrebare interesantă: cine sunt cei mai înalți oameni de pe Pământ?
- Doctorul Eirini Marouli, de la Universitatea Queen Mary din Londra, face o analiză a subiectului din punctul de vedere al geneticii;
- Oamenii au crescut în înălțime cu o medie de 5% în ultimii 100 de ani, iar olandezii și letonele sunt cei mai înalți oameni din lume;
Bărbații din Olanda și femeile din Letonia sunt cei mai înalți oameni de pe Pământ
„Oamenii cresc în înălțime cu o viteză record în ultimul timp. Au crescut cu mult în ultimele două secole, iar acest lucru se întâmpla pe întregul glob. Media la bărbați a crescut de la 1,6 m la 1,7 m, iar la femei de la 1,5 m la 1,6 m. În total, putem spune că oamenii sunt mai înalți cu 5% față de strămoșii lor de acum 100 de ani”, notează doctorul Marouli.
BBC spune că această creștere în înălțime se datorează hranei mai bune și îmbunătățirii standardului de viață. „Dar în Olanda, acolo unde o creștere cu 20 de centimetri a fost observată în ultimii 200 de ani, s-ar putea să fie niște lucruri în plus”.
„Creșterea în înălțime a olandezilor este un exemplu foarte bun al evoluției umane. Femeile de înălțime medie au o rata de fertilitate mai mare față de femeile micuțe, dar și față de cele înalte. În același timp, bărbații înalți au o fertilitate mai mare decât cei cu o înalțime mai scăzută.
În acest moment, femeile letone și bărbații olandezi sunt considerați cei mai înalți oameni de pe Pământ. E posibil ca ei să fi atins limitele maxime la care se poate ajunge. Înălțimea medie este dependentă de gene. Dar și de statusul social al unei persoane, mediu, stil de viață etc. Deci acestea ar putea fi limitele maxime, însă trebuie să așteptăm și să mai vedem”, a explicat expertul consultat de BBC.
Deci care sunt cei mai înalți oameni de pe Pământ?
Iată un top realizat de cei de la Business Insider:
- Olanda – 175.62cm
- Letonia – 175.61cm
- Estonia – 175.13cm
- Danemarca – 174.29cm
- Cehia – 174.28cm
- Serbia – 174.13cm
- Belgia – 173.59cm
- Slovacia – 173.48cm
- Bosnia – 173.35cm
- Islanda – 173.21cm
Interesant este că prima țară în topul de cei mai înalți oameni de pe Pământ este Australia, pe locul 18, cu o medie de 172.53cm.