Cel mai bogat om din istorie a uimit lumea medievală, iar averea lui este cotată între 400-700 de miliarde de dolari în prezent, în funcție de specialistul pe care îl întrebi.
- Știi cum toții știrile care analizează cum evoluează zi de zi averile celor mai bogați oameni din lume, în funcție de cum sunt cotate afacerilor lor la bursă sau ce tranzacții importante au făcut;
- Mulți au impresia că Bill Gates sau Jeff Bezos dețin titlul de cel mai bogat om din istorie, însă istoricii indică spre un an personaj cu o avere faraonică.
Cine a fost Mansa Musa, cel mai bogat om din istorie
Născut în 1280, în vestul Africii, Mansa Musa a fost conducătorul imperiului Mali și a dobândit cea mai mare parte a averii sale din producția și comerțul cu sare și aur. Unele rapoarte spun că aceste două bunuri prețioase pentru vremurile medievale erau în cantități mai mari de jumătate din oferta mondială de atunci!
Conform estimărilor făcute de specialiști, Mansa Musa avea între echivalentul unei averi cuprinse între 400 și 700 de miliarde de dolari acum, ceea ce l-ar clasa pe prima treaptă în topul celor mai bogați oameni din istorie.
Imperiul din Mali se întindea de pe o coastă pe celalaltă, iar Mansa Musa a fost un conducător care l-a extins. De-a lungul vieții sale, a cucerit 24 de cetăți, alături de împrejurările lor, asigurându-se ca are acces la cele mai bune mine de aur, notează finance-montly.com. De altfel, unele dintre titlurile sale erau „Conducătorul minelor Wangara” sau „Cuceritorul Ghanata”. De altfel, puțină lume știe că Ghana înseamnă chiar „Coasta de Aur”, datorită bogățiilor extreme găsite în această parte a Africii.
Cel mai bogat om din istorie a trăit până în 1337, iar imperiul său s-a destrămat două generații mai târziu, din cauza unor războaie civile, însă evenimentul cel mai notabil din viața sa a fost un pelerinaj la Mecca în care și-a afișat averea copleșitoare.
„Aurul pe care l-a revăsat pe străzile din Cairo a prăbușit economia locală pentru 10 ani”
În 1324, Mansa Musa a făcut un pelerinaj de 6.500 de kilometri la Mecca și a aruncat complet cu banii. Se spune că a avut o caravană de 60.000 de oameni, 100 de cămile împachetate cu aur, muzicieni fără sfârșit și 500 sau mai mulți sclavi cu toiege de aur.
Când a făcut o oprire la Cairo, cel mai bogat om din istorie a aruncat atât de mult aur pe străzi și pentru schimburi, încât a prăbușit economia locală pentru 10 ani, informează BBC. Cum s-a întâmplat asta? „Cheltuielile lui au fost atât de extravagante, încât au provocat inflația bruscă a prețurilor la Cairo, iar când și-a plătit datoriile, la întoarcere, prețul aurului se prăbușise”, informează „Istoria Lumii. Hartă cu hartă”, cartea de la editura Litera.
Și o controversă: celălalt pretedent la titlul de cel mai bogat om din istorie
Totuși, sunt unele voci care spun că cel mai bogat om din istorie ar fi fost mult mai apropiat de zilele noastre. Mulți spun că averea lui Mansa Musa ar fi fost exagerată de contemporanii săi. Conform unor alți experți, celebra familie Rothschild, care a condus cea mai de succes rețea de bănci din istorie, ar deține acest râvnit titlu.