Primul cinema din București. Care au fost primele filme din România

Primul cinema din București

Primul cinema din București care a beneficiat de o sală exclusiv pentru proiecții cinematografice a fost Cinematograful Oser.

  • Cinema Oser a funcționat prima dată în 1902, în sala Circului Sidoli, amplasată pe Calea Victoriei și pe locul căreia se va construi ulterior celebrul Palat al Poștelor, astăzi Muzeul de Istorie al României. Apoi, cinema-ul Oser a fost mutat pe bulevardul Regina Elisabeta.

Proiecții cinematografice mai existaseră în București. Frații Lumiere, Louis și Auguste, au proiectat primul lor film pe 28 decembrie 1895, la Grand Cafe în Paris, iar la doar câteva luni distanță Bucureștiul, care începuse deja pretenția să se alinieze lumii occidentale, avea șansa să urmărească primele pelicule filmate.

Astfel, pe 6 iunie 1896, Mișu Văcărescu nota în ziarul „L’Indépendance Roumanie” că pe 27 mai avusese loc o primă reprezentație, la sediul ziarului de pe Calea Victoriei, a acestei „minuni a secolului”. Foarte rapid, în decursul unui an, mai multe ziare preiau modelul, iar în Teatrul Hugo funcționează o sală care rulează 8 ore de filme de un minut, la care intrarea este un leu, conform istoriafilmuluiromanesc.ro.

Prima peliculă filmată în România și primul cinema din București

Prima peliculă filmată în România a fost parada regală din 10 mai 1897, în care poate fi văzut și regele Carol I în fruntea paradei.

În continuare, filmul ia tracțiune doar în spectacolele ambulante din Capitală, ca bâlciuri sau reprezentații de circ, fiind prezent în pauzele dintre numere sau alte clipe în care putea fi inserat.

Primul cinema din București este cinematograful Oser, care rulează pe bulevardul Regina Elisabeta, mai sus de Teatrul Eforie.

Sursa de mai sus menționează că „aceeaşi companie cinematografică (Oser) o găsim prezentând filme şi în sala Cinema Edison, pe str. Doamnei colţ cu str.Academiei, pe locul unde mai târziu va fi Grădina Blanduziei”.

De altfel, Teatrul Eforie avea și el o sală de cinema, în timp ce în aceeași perioadă, în București, apare casa de producție franțuzească Cinema Pathé Palace (după Charles Pathé, propietarul francez de difuzare a filmelor). În 1909, apare pe strada Doamnei Cinema Volta, iar în pasajul de vizavi de Palatul Telefoanelor era cel mai elegant cinematograf din București, Cinema Select.

De aici încolo, fenomenul ia amploare. „În data de 16 octombrie 1911, în ziarul Rampa apar menţionate următoarele săli de cinema:Cinema Elitta (în Pasajul Român nr.23), Sala Blériot (pe str.Sărindar nr.4), Cinema Gaumont Palace-Sala Eforie, Cinema Hotel de France (condus de A.C.Bottez), şi Cinema Apollo (pe str.Doamnei nr.4, propietar Mitică Georgescu)”, conform historia.ro.

Totul culminează cu deschiderea în 26 mai 1912 a Cinema Clasic, cel mai impozant cinematograf din București, cu o sală de 1.000 de locuri, tot pe Bulevardul Regina Elisabeta.

Care au fost primele filme din România

„Amor fatal” a avut premiera pe 18 septembrie 1911 la cinematograful „Pathé” (Hotel de France) din Bucureşti. Regizat de Grigore Brezeanu (1891-1919), filmul era de fapt o piesă de teatru filmată, în care jucau doi actori de renume ca Lucia Sturdza și Tony Bulandra, cei care aveau să se căsătorească la puțin timp după film, pe 5 aprilie 1912. Piesa de teatru filmată nu a fost identificată, iar filmul a fost pierdut.

Primul proiect ambițios l-a avut în centru tot pe Grigore Brezoianu și a fost filmul „Independența României”, în 1912.

„Am văzut ceea ce e cam rar la noi: sala întreagă în delir, aplaudând când filmul arăta eroismul soldaților noștri la Grivița și fazele luării, pierderii și reluării redutelor întâia și a doua. De obicei, publicul nostru e rece și nepăsător. Ei bine, l-am văzut vibrând de entuziasm”, scrisa Gazeta Ilustrată în 15 septembrie 1912.

Filmul a stârnit și incertitudine, fiindcă nu a fost clar cine este cu adevărat regizorul. S-a spus pentru multă vreme că ar fi fost Brezoianu, dar documente apărute la finalul anilor ’80 l-au creditat pe Ar. Demetriade.

Citește și:

Galeriile Lafayette, primul mall din București. Cum arăta luxul în Micul Paris, promovat de celebrități ca actorii Constantin Tănase sau Lucia Sturdza Bulandra

Calea Victoriei și primul semafor din București: strania combinație de om-mecanism

Stadionul Republicii

Unde a fost Stadionul Republicii și ce mai poate fi văzut din el

Gaudeamus 2020 » Târgul de carte va avea loc doar online

Gaudeamus 2020 » Târgul de carte va avea loc doar online