Festivaluri în pandemie? Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, și premierul Florin Cîțu au vorbit despre posibilitatea ca în această vară să aibă loc mai multe evenimente de divertisment.
„În acest moment, Ministerul Culturii lucrează la un set de norme pe care le va înainta sub formă de propunere către CNSU. Am avut o discuţie şi cu domnul premier Florin Cîţu, am avut o întâlnire, împreună cu domnul premier, cu organizatorii de evenimente, cu reprezentanţii sectoarelor culturale şi din zona liberărilor şi editurilor, au fost discuţii mai ample.
Pe componenta de evenimente, şi domnul premier şi-a exprimat dorinţa de a găsi soluţii pentru a nu mai exista întreruperi totale, ci doar înăspriri de norme, în funcţie de cum evoluează situaţia epidemiologică. Eu cred că, în raport şi cu avansarea campaniei de vaccinare, deşi astăzi, când vorbim, nu sunt cele mai fericite cifre epidemiologice, dar odată cu înaintarea campaniei de vaccinare, să putem implementa acest set de norme care să ofere predictibilitate.
În acest moment, predictibilitatea este problema numărul unu, pentru că nimeni nu ştie în ce măsură se poate implica în angajarea unor costuri pentru a-şi organiza evenimentul şi pentru a-şi face planurile financiare şi nu numai, şi cele organizatorice. De aceea, vom propune implementarea unui set de norme care să ofere predictibilitate şi acest set de norme să evite închiderea totală a evenimentelor”, a spus Bogdan Gheorghiu.
Festivaluri vara 2021: „Încercăm să găsim o soluţie”
La rândul său, premierul Florin Cîțu susține că există discuții despre organizarea festivalurilor și altor evenimente, dar în anumite condiții.
„Sunt în discuţii, şi am cerut un grup de lucru, din partea organizatorilor de evenimente cu Ministerul Culturii. Încercăm să găsim o soluţie pentru a redeschide în perioada de vară anumite evenimente cu astfel de situaţii – cu teste, cu cine a fost testat, vaccinat – poate să meargă la un eveniment.
Deci le-am dat mână liberă – grup de lucru împreună cu organizatorii de evenimente și festivaluri. O să fie incluşi şi cei de la HORECA, să găsească soluţii dacă putem în această vară să deschidem acest sector. La fel şi HORECA. Am vorbit şi cu cei din HORECA dacă putem să găsim o formulă prin care să ne asigurăm că pot să nu mai fi închise, dar în acelaşi timp să păstrăm şi regulile de sănătate”, a declarat Cîțu la Digi24.
Citește și » 13, cu noroc: România şi-a aflat numărul de intrare în concursul Eurovision