Piaţa rezidenţială din Bucureşti şi împrejurimi a înregistrat un nou an cu rezultate record în ceea ce priveşte livrările de locuinţe noi, astfel că peste 16.000 de unităţi rezidenţiale ar putea fi livrate pe piaţă până la finalul acestui an
Compania de consultanţă imobiliară SVN Romania citează datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care arată că în primele nouă luni ale acestui an s-au înregistrat aproximativ 381.600 de tranzacţii la nivel naţional, cu 0,3% mai puţine faţă de primele nouă luni din 2019.
16.000 de locuinte sunt disponibile în București
”Piaţa rezidenţială din Bucureşti şi împrejurimi a înregistrat în 2020 un nou an cu rezultate record în ceea ce priveşte livrările de locuinţe noi. Peste 16.000 de unităţi rezidenţiale ar putea fi livrate pe piaţă până la finalul acestui an, stabilindu-se astfel un nou record local”, potrivit raportului de piaţă întocmit de către compania de consultanţă imobiliară.
Adiţional acestora, alte peste 9.000 de apartamente şi case se află în diferite stadii de dezvoltare în Capitală şi împrejurimi, cu termene de livrare anunţate pentru 2021, potrivit datelor.
INS are cele mai noi date din București
Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că în primele şase luni din 2020 au fost predate 8.528 de locuinţe noi în Bucureşti şi Ilfov, în creştere cu peste 32% faţă de perioada similară a anului trecut, primul semestru din acest an fiind unul record din acest punct de vedere.
”Pandemia COVID-19 are deocamdată un efect relativ limitat asupra livrărilor de noi locuinţe din Bucureşti. Dezvoltatorii trebuie să îşi întocmească planurile în cel mai bun mod cu putinţă pentru a înregistra rezultatele scontate, 2021 urmând a fi un an cu numeroase provocări”
Andrei Sârbu, CEO al companiei de consultanţă
Citește și » Probleme cu căldura și apa caldă? Nicuşor Dan, anunț important pentru bucureștenii: “Vom avea sute de avarii”