Palatul Suțu găzduiește, în perioada 5-15 noiembrie 2020, în holul central, o expoziție temporară deosebită, cu fotografii spectaculoase din dronă: „Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor”. Aceasta propune o schimbare a perspectivei asupra piețelor urbane europene.
Chiar dacă în această perioadă călătoriile au devenit mult mai complicate decât erau până acum, expoziția ne oferă posibilitatea de a călători cu mintea în mai multe locuri deosebite de pe continent și a le analiza dintr-o perspectivă nouă.
Fotografii spectaculoase din dronă la Palatul Șuțu
Cea mai mare parte a fotografiilor pe care publicul este invitat să le vadă sunt imagini realizate cu ajutorul unei drone profesioniste, din unghiuri inaccesibile ochiului omenesc.
Cătălin D. Constantin, editor de carte și antropolog, autor al fotografiilor, oferă prin imaginile sale o privire de sus asupra piețelor istorice europene și unește agora antichității grecești de piața orașelor europene de astăzi. O perspectivă de ansamblu asupra unor piețe individuale, la nivel de continent, a fost de foarte puține ori încercată. Din acest punct de vedere, expoziția cu fotografii spectaculoase din dronă reprezintă o premieră.
Mai multe fotografii spectaculoase din dronă AICI!
Până în prezent, expoziția cu fotografii spectaculoase din dronă a fost prezentă în 10 țări europene. Pe parcursul anului 2020 a fost prezentă la Dublin (14 august – 23 septembrie 2020), în colaborare cu Irish Architectural Archive și a marcat deschiderea săptămânii patrimoniului în Irlanda.
Pe 5 noiembrie 2020 are loc vernisajul expoziției la Roma, la Accademia di Romania, unde expoziția poate fi vizitată până pe 13 decembrie. De asemenea, au fost realizate pe parcursul acestui an mai multe vernisaje virtuale, în colaborare cu ICR Lisabona, ICR Bruxelles, ICR Istanbul, lectoratul român de la Baku, proiectul fiind prezentat publicului din Portugalia, Spania Turcia și Azerbaidjan.
La Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2) rulează în buclă un film dedicat piețelor urbane europene, realizat de Cătălin D. Constantin, și e prezentă o selecție de 20 de planșe.
Posterul expoziției cu fotografii spectaculoase din dronă, la Palatul Șuțu:
Cine este autorul acestor fotografii spectaculoase din dronă
Cătălin D. Constantin predă cursuri la Facultatea de Litere a Universității din București unde, din 2016, este prodecan. Teza de doctorat, susținută la Facultatea de Litere și publicată în 2013, a avut ca temă viața de zi cu zi în orașele românești la începutul secolului XX.
Îmbinând pasiunea pentru fotografie cu plăcerea de a scrie și de a călători, Cătălin D. Constantin a susținut, în 2014, un al doilea doctorat, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. A fost pentru prima oară când titlul de doctor în Arhitectură a fost acordat cu distincția maximă de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” unei persoane care nu este de profesie arhitect. Coordonează, începând din 2016, Conferințele de joi de la Palatul Suțu, cu frecvență săptămânală. A avut expoziții de autor în România, Spania, Turcia, Bulgaria, Azerbaidjan, Georgia, Polonia, Grecia, Irlanda, Italia.
Citește și » Adrian Ghenie la București. Cel mai scump pictor român, prezent într-o licitație Artmark